Andrei Stratulat: „Omul este o făptură a iubirii” /Gânduri pentru frumusețea României – 4

AndreiStratulat

Ideea seriei de interviuri „Gânduri pentru frumusețea României” a apărut constatând câteva paradoxuri: ne mândrim că suntem români, dar ne denigrăm unii pe alții; străinii văd o frumusețe în țara și poporul nostru de care noi ne mirăm; deși considerăm că avem originea într-un neam mereu dezbinat și dezbinarea ne însoțește în istoria, totuși am căutat mereu unitatea; în timp ce ne mândrim cu spiritualitatea și cultura noastră, neglijăm să le cunoaștem pe măsura prețuirii pe care le-o arătăm declarativ.

Poate că avem nevoie de cioburi de oglindă limpezi în care să ne privim, nu pentru a ne ascunde greșelile, ci pentru a vedea acei muguri de frumusețe pe care nu reușim să-i ocrotim suficient, deși ei fac viața noastră frumoasă și ei sunt cei care îi odinesc sufletește pe străinii care iubesc România.

Cei pe care îi rugăm să răspundă la întrebări nu sunt neapărat modele exemplare, dar fiecare, în felul său, a reușit să vadă o fărâmă din identitatea românească și să o cultive cu zel și dragoste. Văzând modul cum ei gândesc și pun în lucrare în viața lor frumusețea identității românești, nădăjduim că vom primi încă un impuls să prețuim România pentru ceea ce a fost, este și poate fi.

Mai întâi vă rugăm să faceți o prezentare generală, pentru a familiariza cititorul cu formarea, preocupările, izbânzile ori eșecurile dumneavoastră.

În prezent sunt masterand în anul I de Master la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și sunt cântăreț bisericesc. M-am născut în Onești, județul Bacău. În liceu am studiat la o clasă cu profil real: matematică-informatică. Am decis să urmez facultatea de teologie pentru că așa am simțit. Nu-mi pare deloc rău! Experiența aceasta m-a ajutat să mă formez ca om, m-a format pentru viață, m-a trezit și mai mult la realitate, m-a făcut să înțeleg și mai mult care sunt lucrurile care contează cu adevărat. Am cunoscut oameni frumoși și vii! Am participat la nenumărate evenimente culturale, artistice, teologice care mi-au rămas adânc în suflet.

Principala preocupare a mea este muzica (pe lângă citit, studiu, plimbări și ieșiri cu prietenii). Ea mă face să fiu profund, îmi acordează sufletul, simt că muzica îmi finisează sufletul.. Și cred că mă voi ocupa cu muzica toată viața.. E ceea ce simt, ceea ce gândesc, ceea ce iubesc: muzica. Sunt o fire sensibilă, deseori retrasă, gânditoare..

Vorbiți-ne despre o întâlnire ori un eveniment care v-a marcat formarea sau viața.

Cred că cel mai important eveniment care mi-a marcat viața, a fost și este cel în care L-am cunoscut pe Dumnezeu. Cel în care mersul la biserică încetase a fi o obişnuinţă sau o rutină, ci o dorință din ce în ce mai mare de a te apropia de El; când ți se trezește conștiința și îți dai seama că dacă tu nu încerci să te schimbi în bine, asta nu îți dă dreptul să ceri altora să se schimbe în bine, sau să aștepți ca lumea să devină mai bună. Nu poți sta cu mâinile în sân așteptând de la altul.. Nu, ci trebuie să punem osul la treabă.. Să facem ceva! Chiar cred că lucrurile, gesturile mici pot schimba lumea.

Fiind înzestrat de Dumnezeu cu ureche muzicală și voce, m-am apropiat de Biserică tot mai mult, găsindu-mi liniște în muzica bisericească. Astfel, pentru mine, fiecare slujbă devine în primul rând cea mai bună ocazie de a-mi deschide inima în fața Lui Dumnezeu, de a mă apropia mai mult de El, de a-I pune la dispoziție tot interiorul meu, și mai apoi o ocazie de a înainta în studiul muzicii și a rânduielilor bisericești.

Ăsta ar fi cel mai important eveniment din viața mea. Desigur că și celelalte întâlniri/evenimente au avut urmări asupra formării mele ca om, și nu încetează să aibă. Cred că fiecare întâlnire cu un om este un eveniment important, fiecare întâlnire te formează, te învață un anumit lucru, te cizelează, te întărește, sau dacă nu, îți deschide ochii mai bine, îți arată realitatea. Întâlnirile cu oamenii care povesteau din experiența lor de viață au fost vii pentru mine. Acel în care un om își deschide cu totul sufletul înaintea ta, e un eveniment-minune!

Ce înseamnă istoria românilor pentru Dumneavoastră?

Pentru mine, istoria românilor reprezintă memoria poporului român, cea mai valoroasă avuție (pe lângă credință și tradiție) pe care poporul nostru o poate avea. Un popor care își neglijează istoria și nu învață din ea, reprezintă un popor fără prezent și fără viitor.

Ce vă doare la români/România?

Referitor la noi, că și eu sunt român, mă doare că nu prea ne mai prețuim ca oameni, atât pe noi înșine cât și pe cei din jurul nostru; că ne pierdem credința în Dumnezeu, Îl excludem din viața noastră, nu mai avem timp pentru El și nici pentru ceilalți, nu mai știm să iubim și să trăim frumos, ne uităm țara, plecăm peste hotare și nu ne mai întoarcem decât o dată la câțiva ani, o lăsăm de izbeliște, în voia sorții, dar nu ne luptăm cu tot sufletul să facem ceva; situația actuală a țării o considerăm a fi o problemă ce nu ne privește, etc..

Mă doare că țara este vândută de oamenii care o conduc, oameni care ar trebui să slujească poporului, iar nu să li se slujească, oameni care sunt români doar cu numele și care se arată a fi români adevărați doar pe parcursul desfășurării campaniilor electorale.

Ce vă bucură cel mai mult România?

Mă bucură că totuși România continuă să rămână frumoasă în profunzimile ei.. Așa cum fiecare om de pe pământ poartă în el însuși chipul lui Dumnezeu (ceea ce nu e un lucru neînsemnat), tot așa cred că țara noastră poartă în ea însăși ceva de neșters cu buretele, ceva veșnic, dincolo de ceea ce se vede, dincolo de ceea ce se mediatizează, dincolo de relele ce se întâmplă.. Aș putea spune că e ceva transcendent..

V-ați bucurat vreodată că sunteți român? V-ați întristat?

De întristat nu m-am întristat niciodată. Poate m-am gândit uneori cum ar fi fost dacă m-aș fi născut în altă țară, dar niciodată nu am regretat că m-am născut român și nu cred că o voi face vreodată! Cu siguranță că m-am bucurat! O clipă nu ezit să mă bucur de faptul că sunt român!

Care vi se pare a fi esența poporului nostru?

Cred că esența stă ascunsă în sufletul românesc.. Un suflet curat, bun, plin de iubire, pregătit oricând pentru jertfa totală, pentru a lupta împotriva răului, indiferenței, moravurilor ușoare, lipsei de verticalitate.

Cum înțelegeți raportul dintre ortodoxie și românism?

Consider că aceste două noțiuni se întrepătrund, acordând însă o valoare mai mare Ortodoxiei. Cred că Ortodoxia înfrumusețează românismul, îl ridică, îl amplifică aș putea spune, îi dă o valoare, o apreciere mai mare, o calitate veșnică.

Ce au românii de oferit lumii de astăzi?

Consider că cel mai mare dar pe care cineva îl poate oferi cineva cuiva este sufletul său. Fiecare popor are ceva de oferit lumii de astăzi. Nu mă refer la lucruri negative, deși există și acestea, ci la lucrurile pozitive cum ar fi: istoria, tradițiile și obiceiurile poporului, cultura, arta autentică, obiectivele turistice, și tot așa..

Ce credeți că ar face posibilă o unificare sufletească reală a românilor din România cu cei din Basarabia și Nordul Bucovinei?

În primul rând lucrarea Lui Dumnezeu, iar în al doilea rând dragostea de neamul românesc, iubirea celui de aceeași origine cu tine, lucrurile comune.

Există ceva care v-a marcat din discuțiile avute cu românii plecați în străinătate?

Faptul că au un dor nepotolit de țară.

Care credeți că este datoria statului român față de aromâni și celelalte comunități istorice din familia românilor din teritorii care niciodată nu au cunoscut statalitatea românească: vlahii din Transcarpatia, românii din Ungaria, istroromânii etc. ?

Cred că datoria statului nostru față de aceștia ar fi să ne informeze mai mult cu privire la acest subiect, în primul rând. Cred că sunt foarte mulți care nu cunosc prea multe despre ei. În al doilea rând, ar trebui să existe o legătură permanentă cu ei, un schimb cultural, o într-ajutorare.

Care credeți că este, dacă considerați că aveți, datoria Dumneavoastră față de români?

Cred că cea mai importantă datorie ar fi să-l ajut pe cel de același neam cu mine (și nu numai), să-l iubesc, să-i arăt cu dragoste unde greșește; să transmit mai departe (atât cât îmi stă în putere) ceea ce am învățat, ceea ce am primit la rândul meu de la alții: valorile poporului nostru..

Ce poate însemna în societatea globalizată iubirea de țară/iubirea de neam?

Cred că iubirea de țară, de neam, ar trebui să fie datoria oricărui om de pe fața pământului. Nu trebuie să neglijăm sau să negăm identitatea noastră, nu putem fi ai nimănui.. Așa cum nu există vreun om care să renunțe la părinții din care s-a născut, tot la fel nu trebuie să renunțăm la țara și la neamul nostru. Avem o datorie față de ea! Faptul că îți iubești neamul te poate plasa într-o viziune negativă pe care o au cei care nu pun preț pe acest lucru, dar nu trebuie uitat că, respectându-ți originea, arăți că ești un om vertical. Nimic mai mult!

Care considerați că este granița dintre xenofobie și naționalism?

Consider că ar trebui să existe doar naționalismul, nu și xenofobia. E o problemă foarte delicată. Cred, totuși, că n-ar trebui depășită o graniță între acestea două. Pot fi și naționalist dar și să nu am o fobie față de cei străini, să fiu deschis cu ei, față de ei, dar să nu tolerez încălcarea „teritoriului” meu.

Cum vedeți parcursul nostru în Uniunea Europeană și în general în lumea globalizată contemporană?

Cu multe sacrificii, compromisuri, trădări, interese..

Ce i-ați cere în rugăciune lui Dumnezeu pentru România și români?

I-aș cere să ne unească sufletește, deși suntem prezenți unii lângă alții zi de zi..

Cum este pentru Dvs. un român frumos? Ați întâlnit?

Pentru mine un român frumos e un om care este viu, un om care nu-și neglijează neamul, țara în care s-a născut, un om care nu-și înăbușă credința pe care a primit-o de la părinți, care nu-și trece cu vederea semenii, care se zbate pentru a face ceva bun oricât s-ar strădui cei din jur să-i pună piedici.. Un om frumos va fi întotdeauna cel care iubește curat, sincer, dezinteresat.. Sigur că am întâlnit asemenea oameni! Există mulți! Mai mulți decât credem! 🙂

Vedeți posibilă o pregătire pentru familie? Fie ea instituțională, în sistemul de învățământ de exemplu (în Polonia, de exemplu, există o materie școlară dedicată, Educație pentru familie), fie în orice altă formă?

Desigur! Pregătirea pentru familie cred că trebuie să înceapă în primul rând cu educația primită de la părinți. Copilul ia ca reper modelul familiei în care s-a născut. Îmi aduc aminte o vorbă spusă de o doamnă în vârstă: „pentru a deveni mamă, m-am pregătit toată viața”. Pregătirea pentru familie nu are un punct de pornire stabilit.. Spre exemplu: „de la vârsta de 20 de ani, pregătim tânărul pentru familie”.. Nu, ci trebuie să aibă loc încă de la naștere, odată cu creșterea vârstei. Ulterior se poate adăuga educația în școală, în Biserică, auto-educarea!, etc.

Ce vă spune cuvântul „mamă”? Ce vă spune cuvântul „tată”?

Pentru mine, aceste două cuvinte exprimă chipurile celor mai dragi ființe de pe pământ. Cred că pentru oricine din această lume, mama reprezintă cea mai dragă ființă dintre toate. Fără excepție! Sau așa ar trebui să fie. Viața o am de la Dumnezeu, mama m-a născut; ea și cu tata au conlucrat cu Dumnezeu pentru ca eu să apar în această lume. Deseori îi mulțumesc Domnului că a rânduit să mă nasc într-o familie frumoasă cu patru frățiori: trei băieți și o soră. Trebuie să recunosc faptul că am fost crescut foarte aproape de familie, m-am atașat mult de ai mei.. Nu rezist mai mult de o lună fără să-mi vizitez familia.. De vorbit, vorbim aproape zilnic la telefon.. Consider că părinții, de asemenea și bunicii, trebuie iubiți, respectați, ajutați la rândul lor când le este greu, prețuiți din plin, surprinși într-un mod plăcut cu o floare, un dar, o îmbrățișare, un cuvânt frumos, etc.. Ei sunt cei mai de preț oameni pe care îi avem pe pământ!

Vă leagă ceva de bunici, în afara succesiunii biologice?

Absolut! Copilăria, amintirile, vacanțele de vară și de iarnă petrecute cu ei, exemplul pe care mi l-au oferit, sfaturile pe care le-am primit de la ei, legătura sufletească ce există între noi și multe altele.. Și acum îi mai sun din când în când pentru a vedea ce mai fac, pentru a le povesti cum îmi trăiesc viața și se bucură ori de câte ori mă aud. Cele mai frumoase amintiri cu bunicii constau în aceea că mergeam cu ei la muncă pe câmp.. Îmi plăcea foarte mult să-i ajut la orice treabă gospodărească: fie când trebuia să mergem să prășim, fie să duc vaca pe câmp să o priponesc sau să o dau la apă, fie să aduc lemne pentru foc (asta iarna), fie să mătur prin ogradă, fie când mergeam cu tractorul și cu remorca pe câmp pentru a încărca grâul, fie pentru a descărca lucerna din remorcă în podul grajdului.. Îmi aduc aminte de năzbâtiile pe care le făceam în verile și iernile pe care le petreceam la bunici.. Cea mai mare am făcut-o într-o vară când am dat foc la grajd.. M-am panicat, am vrut să fug de acasă.. Am alergat câțiva zeci de metri fără să mă uit înapoi, dar nu am reușit mai mult.. Au venit pompierii.. Tata avea o sesiune strașnică de bătaie pregătită pentru mine, dar am scăpat.. Eram mic și neastâmpărat.. Îmi aduc aminte cum de sărbători, sau când eram cu toate rudele la bunici, ne adunam la masă și era un sentiment de întregire, parcă nu mai aveam nevoie de nimic.. Aș fi petrecut în felul ăsta mult timp.. Mă bucur din plin că Dumnezeu mi-a dat să trăiesc astfel de clipe minunate!

Dacă aveți copii, ori nepoți mici, ori adolescenți, sau când veți avea, ce ați dori să le transmiteți despre viață, despre lume, despre țara și poporul acesta?

În primul rând îmi doresc să le transmit credința ortodoxă în care am crescut, pe care am primit-o și eu la rândul meu de la părinții mei.. Apoi să-i învăț să-și iubească țara, neamul în care s-au născut, să aprecieze tot ceea ce îi înconjoară, să răsplătească îndoit binele pe care l-au primit, să facă bine atunci când li se face rău, să iubească atunci când sunt respinși fie din invidie, răutate, egoism, sau chiar din ură.. Îmi doresc să îi învăț să iubească frumos, curat, sincer, dezinteresat.. Consider că omul, prin definiție, este o făptură a iubirii în primul rând, creat din iubire și pentru iubire. Să le arăt că poporul român este un popor frumos și viu! Îmi doresc să-i ajut să vadă în spatele a ceea ce se întâmplă și se aude zi de zi, dincolo de toate crimele, violurile, scandalurile mondene.. România nu este cea pe care o vedem la televizor, ci e în tradiția, cultura, credința poporului nostru!

Care credeți că sunt personalitățile din cultură și artă care au reușit să înțeleagă în adâncime identitatea românească?

Îmi vin în minte următorii: Tudor Gheorghe, Dan Puric, părintele Dumitru Stăniloae, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Ioan Alexandru, Nicolae Steinhardt și mulți, mulți alții..

Sunteți apropiat în chip aparte de vreun sfânt?

De Maica Domnului în primul rând pentru că e mai mult decât o mamă, mai mult decât o rugătoare.. Eu așa o simt: foarte aproape sufletului meu.. Mă ascultă, mă aude, mă alină.. Nu e necaz, restriște, impas fără să-i cer ajutorul.. Apoi de Sfântul Valeriu Gafencu (deși nu este canonizat), de Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie, părintele Ilie Lăcătușu, Sfântul Mare Mucenic Andrei Stratilat (19 august) al cărui nume îl port..

Credeți că românii care au fost deținuți politici și cei care au luptat împotriva comunismului în rezistența armată din munți sunt asemenea celor care au luptat, ori chiar și-au dat viața, pe câmpul de luptă, sub steag românesc?

Cred că există și asemănări, dar și diferențe.. Sunt convins că aceiași oameni care și-au dat viața pe câmpul de luptă ar fi luptat și împotriva comunismului în temnițele comuniste, dar și invers.. Dar trebuie precizat că țintele comunismului erau oamenii de elită care, dacă s-ar fi unit, ar fi reprezentat o forță de neoprit și de neînvins.. Printre aceștia se numărau oamenii de cultură, preoții, politicienii cu o viziune ce nu era conformă cu cea impusă de comunism, ș.a. Pe vremea acelui regim s-a urmărit în special eradicarea credinței în Dumnezeu din sufletul omului, a iubirii față de neam, față de familie, față de Dumnezeu, față de aproapele, etc.

În comunism, România a traversat o perioadă neagră din punct de vedere al libertății. Sfârșitul ei a fost marcat de jertfa celor care au murit atunci, majoritatea tineri. Părintele Constantin Galeriu a accentuat caracterul spiritual al Revoluției din 1989: Potirul durerilor era plin la acea cumpănă de vremi! A luminat atunci în spiritul vostru, tinerilor, un cuvânt unic: „Vom muri şi vom fi liberi!” Nu l-a rostit nimeni în vreo altă ţară, în vreo altă revoluţie, nici la 1789, nici la 1848, nici în 1917. Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă. Mai au aceste reflexii semnificație azi și în viitor, pentru generațiile care nu au cunoscut comunismul?

Sigur că da! Că vrem sau nu vrem, jertfele celor ce și-au dat viața pentru libertatea țării vor avea ecou ori mai devreme ori mai târziu. În sprijinul acestei afirmații, aș dori să dau ca exemplu poezia marelui poet martir Radu Gyr „Ne vom întoarce”:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi!

Deși există o indiferență față de acest sacrificiu total pe care l-au făcut atât cei de la Revoluție cât și cei din temnițe, slavă Domnului că există oameni care le acordă atenția ce li se cuvine. Nu trebuie să ne uităm martirii, istoria, tradiția, credința.. Toate acestea au un rol deosebit de important pentru poporul nostru.. Toate acestea fac parte din poporul nostru.. Biruințele, înfrângerile, luptele, absolut toate, fără excepție! Aceste jertfe ne dau avânt, ne învață că nu trebuie să renunțăm niciodată la luptă, la credință, la ceea ce are mai de preț omul, la țara noastră, la idealurile noastre!

La mijlocul secolului al XV-lea, Maica Domnului a întors pe Sfântul Iosif de la Bisericani înapoi, atunci când aceasta voia să meargă în Athos, spunându-i că și aici este grădina ei. La sfârșitul secolului al XX-lea, papa Ioan Paul al II-lea a numit România „Grădină a Maicii Domnului”. Din cele trăite de Dvs., care credeți că este temeiul acestei numiri?

În primul rând pentru că încă mai este credință în oamenii acestui popor.. Chiar dacă nu în toți, chiar dacă nu o credință atât de mare precum afirmă unii că au.. Dar mă gândesc că sunt persoane care iau în serios acest lucru, relația lor cu Dumnezeu și cu semenii.. În al doilea rând pentru că țara noastră este frumoasă prin natura înconjurătoare, prin formele de relief, dealuri, câmpii, munți, codri.. România încă mai are locuri „virgine” (pure, nestricate) deosebite; are multe obiective care trebuie vizitate; mănăstiri deosebite, oameni deosebiți care țin la tradiție, la portul și la cântecele populare.. Încă există oameni frumoși la noi, copii frumoși.. Nu trebuie decât să prețuim din plin tot ce ne-a dăruit Dumnezeu și să ne luptăm să ducem frumosul, binele și lumina chiar și acolo unde este urât, rău și întuneric. Sigur că Dumnezeu lucrează, dar nu trebuie să uităm că și noi avem o datorie: dacă vedem că ceva nu e bine, să facem cumva să fie bine! Dacă nu iese din prima, mai încercăm, dar nu renunțăm așa ușor!

Țin să mulțumesc pentru că am fost ales pentru acest interviu! Întrebările au fost de departe foarte potrivite, bine alese iar tema interviului a fost bine gândită! Doamne ajută și Hristos a înviat!

Ideea seriei de interviuri „Gânduri pentru frumusețea României” a apărut constatând câteva paradoxuri: ne mândrim că suntem români, dar ne denigrăm unii pe alții; străinii văd o frumusețe în țara și poporul nostru de care noi ne mirăm; deși se considerăm că avem originea într-un neam mereu dezbinat și dezbinarea ne însoțește în istoria, totuși am căutat mereu unitatea; în timp ce ne mândrim cu spiritualitatea și cultura noastră, neglijăm să le cunoaștem pe măsura prețuirii pe care le-o arătăm declarativ.

Print Friendly, PDF & Email

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns