Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, Ioan Selejan: Oriunde aș fi fost numit, nu aș fi legat atâtea răni ca aici

IS

Foto: Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

De ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, într-un interviu acordat AGERPRES, IPS Ioan Selejan vorbește despre drumul parcurs din 1994 și până în prezent alături de ortodocșii din Covasna și Harghita, despre cum a reușit să reconstruiască bisericile distruse, să ridice unele noi și să fie permanent alături de românii de aici, și despre conviețuirea pașnică alături de reprezentanții etniei maghiare.

IPS Ioan este unul dintre cei trei candidați la funcția de mitropolit al Banatului, rămasă vacantă după moartea IPS Nicolae Corneanu, și afirmă că dacă Dumnezeu ‘îl va lua de mână și îl va muta mai la vest”, nu va uita nicicând partea aceasta de țară pe care a slujit-o timp de două decenii.

AGERPRES: În urmă cu 20 de ani ați venit pe aceste meleaguri. Cum s-a întâmplat ca drumul să vă poarte pașii de la Ierusalim la Miercurea Ciuc?

Ioan Selejan: În urmă cu 20 de ani îmi terminam studiile la Ierusalim. Acolo, timp de aproape patru ani, am fost la studii și am cunoscut mulți preoți, călugări, care veneau în pelerinaj la Locurile Sfinte și așa se face că am fost foarte cunoscut în țară, atât pentru cele ce eram la studii, cât și pentru ceea ce am făcut acolo, la biserica noastră (n.r. biserica românească din Ierusalim). Bineînțeles, numele meu a ajuns și la locuri mai înalte și am fost rugat să vin în țară, lucru pe care l-am refuzat de mai multe ori.

AGERPRES: Așadar, la început nu ați vrut să veniți?

Ioan Selejan: Nu am vrut. De exemplu, în ’93 s-a dorit să merg ca și mitropolit în Germania, pentru că se înființase mitropolie pentru românii de acolo, și am refuzat pentru că eram numai în anul doi de studii și am spus că până nu îmi termin studiile orice post ar fi în biserica noastră, nu aș dori să îl ocup. Pentru că, pentru mine, cel mai important a fost să studiez, să fiu bine pregătit pentru ce urma să fac în viață. Și acolo, la Ierusalim, am studiat la un institut internațional, unde eram 20 de studenți din 20 de țări și în sală eram, la un curs, 3-4 studenți. Gândiți-vă la ce nivel și ce mod de lucru era, când nu-i totuna să predai la 30 de studenți sau la 100 de studenți într-o aulă sau să predai, să discuți om cu om, la 3-4 studenți într-o clasă. Eu am mers acolo pentru studii biblice, însă văzând și alte specialități care pot fi aplicate și abordate acolo m-am înscris și la egiptologie și orientalistică, ceea ce m-a ajutat foarte mult apoi, atât în înțelegerea contextului Bibliei, cât și din punct de vedere al elementelor de sociologie. Pentru că la secția de egiptologie și orientalistică nu se opera cu anii, ci cu o mie de ani. Unitatea de măsură acolo era o mie de ani. Și așa am putut să văd cum s-au născut civilizații, cum au decăzut unele civilizații și fenomenul acesta de naștere, de creștere și de prăbușire, de dezintegrare a unei civilizații, cam pe aceeași schemă merge societatea umană și astăzi, dar bineînțeles în alte ritmuri. De aceea, chiar și din punct de vedere al viziunii asupra societății de astăzi, mi-a fost chiar greu când am venit în țară să operez cu 5—10 ani, nu puteam și totdeauna operam cu cel puțin 100 ani. Așa că nu sunt foarte mirat și nu stau mirat cu ceea ce se întâmplă în societate astăzi, ci fără a mă considera un profet, în general cam văd care va fi evoluția societății pe planeta aceasta în următoarele sute de ani sau mileniu.

AGERPRES: Ați ajuns însă aici, în Harghita. Cum ați găsit comunitatea românească și ortodoxismul din această zonă?
Ioan Selejan: Situația de aici, mai ales că era după ’89, când putem vorbi aproape de un exod românesc, situația a fost disperată și această episcopie s-a născut, după câte bag eu seama, dintr-o disperare. Instituțiile statului român erau foarte, foarte slabe în acea perioadă, îmi povestea prefectul pe care l-am găsit aici că atunci când a fost numit, la ușa prefecturii era pus un sicriu. Situația a fost foarte, foarte dramatică, însă cu cât a fost îndârjirea mea de mare de a nu veni, de a nu lua demnitatea și funcția de episcop, cu atât astăzi mulțumesc lui Dumnezeu și celor mai înțelepți decât mine și care știau problemele care sunt aici și au reușit cumva să mă convingă să mă întorc în țară. Și oriunde în țara aceasta m-ar fi numit episcop, nicăieri nu aș fi putut să lucrez și să leg atâtea răni pe care le-am găsit aici.

Citeşte restul articolului pe AGERPRES

Print Friendly, PDF & Email

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns