Cairo: Atacul asupra unei biserici copte s-a soldat cu un mort şi doi răniţi

coptic

 28 ianuarie 2014, Cairo

În după-amiaza zilei de 28 ianuarie, un grup de oameni înarmaţi a atacat biserica coptă a Fecioarei Maria situată în sectorul „6 Octombrie“ din guvernoratul Giza. Poliţia a ripostat, iar un ofiţer a murit în schimbul de focuri, alţi doi fiind răniţi. Localnicii au reuşit să oprească maşina atacatorilor şi să îl prindă pe unul dintre ei, care a fost predat autorităţilor. Complicele acestuia a fost arestat câteva ore mai târziu de către poliţişti. Cei doi atacatori se numesc Mohamed Abdel-Hamid Ibrahim şi Ahmed Mohamed Abdel-Rahman, ambii membri activi ai unor grupări islamice extremiste.

Patriarhul Bisericii Copte, Tawadros al II-lea, a condamnat atacul şi a transmis un mesaj de condoleanţe rudelor poliţistului ucis. Părintele Samir Jerome, protoiereul local, a declarat pentru agenţia de ştiri MCN că măsurile de securitate vor fi întărite în faţa sediilor instituţiilor religioase. „Vom plasa şi agenţi de pază în faţa bisericilor mai mici“, a mai spus preotul, explicând că în zonă există câteva grupări paramilitare care „vor să distrugă pacea“.

Egiptul a fost lovit de un val de violenţe după ce Frăţia Musulmană a fost scoasă în afara legii de guvern în urma unei demonstraţii masive, la care au participat milioane de oameni, la 30 iunie 2013. Islamiştii i-au luat în vizor pe creştinii copţi ca susţinători ai noului guvern militar, care este acuzat de lansarea unei campanii violente împotriva Frăţiei. La jumătatea lui august, la câteva zile după dizolvarea protestului islamist de durată din Cairo, mii de extremişti au atacat casele creştinilor şi bisericile din Egipt, distrugând peste 200 de clădiri.

Aprobarea noii Constituţii (care o înlocuieşte pe cea islamistă din 2012) a dus la intensificarea acţiunilor subversive ale Frăţiei Musulmane împotriva armatei şi a suporterilor acesteia. Tot în cursul zilei de marţi, 28 ianuarie, oameni înarmaţi l-au ucis pe Generalul Mohamed Said, un înalt oficial al Ministerului de Interne egiptean. Crima a avut loc cu câteva ore înainte de procesul intentat fostului preşedinte şi lider al islamiştilor, Mohamed Morsi, aflat în prezent la Cairo, şi cu o zi înainte ca instituţia Consiliului Suprem al Forţelor Armate (SCAF) să dea undă verde pentru candidatura la preşedinţie a Generalului Al-Sisi, actualul ministru al apărării.

Sursă: Asia News

Print Friendly, PDF & Email

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns