De ce „Religia” a ajuns să aibă un statut precar?

ora_de_religie_1

foto: www.doxologia.ro

de Constantin Cucoş

Deciziile și discuțiile legate de statutul orei de religie, derulate în această perioadă, deschid o problemă, nu de neglijat, legată de normativitatea aferentă compunerii și validării curriculumului școlar: cine are menirea de a stabili disciplinele de învățământ în programul școlar, în ce cadre și cât se poate negocia cu beneficiarii prezența sau absența unor obiecte de învățământ, la ce nivel decizional se stabilește locul, ponderea și structura tematică a unei discipline etc. După știința noastră, doar „Religia”, ca disciplină de studiu, este reglată explicit prin legi organice (gen „Legea educației Naționale”), ceea ce îi conferă un statut juridic particular, printr-un soi de supra-reglementare care poate conduce la problematizări (de pildă, în ce măsură legislativul are competența de a stabili ce să se studieze în școală). Argumentul etalat pentru această intervenție ar consta în faptul că o astfel de disciplină are incidență directă asupra conștiinței elevului, influențând-o într-un sens sau altul.

În general, structurarea unui curriculum ia în calcul și trebuințe sau cerințe ale educaților exprimate direct sau prin cei care îi tutelează (profesori, părinți). Un curriculum modern presupune luarea în calcul a unor vectori care pot particulariza oferta formativă a școlii (pe aliniamente localiste, naționale, pe trebuințe concrete, pe nevoi circumstanțiale, imediate etc.). Oferta curriculară, la nivelul unui sistem de învățământ, presupune componente supraetajate: există un „nucleu dur” de discipline nenegociabile, stabilite de factorii de resort, dar și părți stabilite circumstanțial, la nivel bazal, procesual. De aceea, curriculumul oferit de instituție presupune și secvențe ce se hotărăsc la nivelul școlii prin structurarea unor discipline opționale ce imprimă particularitate respectivei unități de învățământ. În orice variantă, alegerea presupune o pre-cunoaștere și re-cunoaștere a trebuințelor, responsabilitate și maturitate în exercitarea opțiunii. Cel care alege trebuie să cunoască ce alege, la ce îi folosește, care este rostul educativ al opțiunii exprimate. Întrebarea care se pune este următoarea: este capabil elevul sau părintele acestuia să stabilească ce îi este necesar sau nu în instruire? Întrevăd ei rostul și efectele predării unor discipline imediat sau pe termen lung? Dacă răspunsul este afirmativ, nu ar fi cazul ca și alte discipline să suporte aceleași grile și proceduri selective? Dacă îi punem pe ei să aleagă, atunci care mai sunt atribuțiile școlii? Nu se ajunge oare la o scurtcircuitare axiologică, la contrarietăți valorice? Cât privește pachetul „dur” (trunchiul comun, alcătuit din discipline obligatorii), acesta ține de decizii mai complicate pe care nu le invocăm aici.

„Religia”, ca să revenim la  subiect, are un statut normativ, didactic și epistemologic special, ceea ce o face, paradoxal, mai vulnerabilă în raport cu alte discipline. „Religia” face parte din trunchiul comun (deci, ar trebui să fie obligatorie), dar prin jurisprudența derivată sau specificatoare (vezi decizia recentă a Curții constituționale) devine, în fapt, opțională sau chiar facultativă. Există un soi de opționalitate, chiar și atunci când ea pare a fi obligatorie, prin aceea că fiecare copil poate opta pentru confesiunea căreia îi aparține pentru a se ralia orei de religie subsecventă. De asemenea, și statutul didactic este mai complicat pentru că ea este generată printr-un soi de cotutelă (pe de o parte, de reprezentanții clerului, ce garantează „acuratețea” conținutului teologic, dar și de profesorii-pedagogi, ce asigură didacticizarea și transpunerea „tehnică” obligatorie la nivel de programe, manuale, procese didactice efective). Această dublă subordonare poate conduce, dacă cei doi vectori nu se armonizează, la defecțiuni, asimetrii și amatorisme în plan curricular. Din perspectivă epistemologică, problemele sunt și mai complicate. Religia predată în școală trebuie să fie altceva decât teologia dezvoltată sau promulgată de un cult sau altul (e aceeași diferență dintre disciplina „Fizică” și cunoașterea despre fenomenele fizice dezvoltată până în prezent sau care se ivește la un moment dat). Orice disciplină presupune un decupaj, un asamblaj, o decodificare și o interpretare în cheie pedagogică a unui set de probleme relevante pentru un orizont cultural și nu se suprapune în nici un caz și nu îl calchiază pe acesta. Nu tot  ce ține de cunoașterea savantă sau de practicile socio-culturale curente se cere a fi translat și în școală (intervin filtre selective de natură epistemologică, psihologică, deontologică, sociologică, practică etc.).

Citeşte mai mult pe www.constantincucos.ro

Print Friendly, PDF & Email

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns