Două viziuni despre închinare: I.L. Caragiale și cea tabloidă

Maria_Magdalene_praying-190x300

de Alexandra Nadane

Un articol din ziarul Lumina despre pelerinajul uriaș care are loc la moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov ar putea începe așa: Zilele acestea Bucureștiul este îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru că își serbează ocrotitorul, pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Pelerini din toate colțurile țării au sosit cu multă vreme înainte de ziua sfântului și s-au așezat la coadă la sfintele moaște. Cu smerenie și bucurie, aceștia au venit să se roage pentru ei și pentru cei dragi, mulțumind sfântului și lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

Ziarul Lumina are un public limitat. Tabloidele sunt cele care au cel mai mare tiraj. Cum prezintă ele același eveniment? Acest articol e scris înainte de 27 octombrie, dar beneficiem de experiența din alți ani și a articolelor, știrilor radio ori de televiziune de la Sfânta Parascheva din acest an.

Așadar, la breaking news vom auzi despre numărul celor care se „înghesuie” pentru numărul uriaș de „porții de sarmale”, dar mai mic decât cel al participanților. În presa de scandal vom citi despre cine, cu cine și cum a venit îmbrăcat dintre mai-marii zilei. Tabloidizare, asta cere „publicul” – s-ar justifica autorii.

Dar, pe lângă aceasta, vom întâlni și analize care se doresc serioase și în care se va discuta obscurantismul Bisericii, dovedit de prezența „pupătorilor de oase” medievali în secolul al XXI-lea, și mercantilismul ei, dovedit de suma de bani care s-ar fi câștigat cu ocazia pelerinajului.

Și aceasta este tot tabloidizare. Chiar dacă produsă de autori cu ștaif.

Un jurnalist are menirea să transmită celor care îl citesc ori îl ascultă esențialul dintr-un eveniment. Și tabloidizarea vulgară și cea de-a doua ratează esențialul: De ce petrec acești oameni atât timp, în condiții dificile uneori, pentru a se închina?

Ei nu stau la coadă pentru câteva sarmale și nici nu renunță pentru că sunt numiți în diverse moduri de către ci care își exprimă public dezacordul în privința închinării. Nu sunt păcăliți pentru a îmbogăți Biserica, din simplu motiv că mulți dintre ei cunosc bine acțiunile caritabile pe care preoți, laici, ONG-uri le fac cu sprijinul Bisericii în locurile de unde ei vin.

Stau pentru că fiecare are certitudinea, din experiență, că primește mângâiere și răspuns la rugăciunile sale.

Pentru cineva din afară, transformarea omului după un pelerinaj poate fi insesizabilă. Dar fiecare, indiferent de starea sa, vine la un sfânt ca la un izvor de bine și lumină. Fiecare dorește să se împărtășească atât cât poate, atât cât înțelege el din legătura sfântului cu Dumnezeu și cu lumea. Citeşte mai mult în GEN90.NET

Print Friendly, PDF & Email

, , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns