Episcopului Siluan al Italiei: ”Biserica așa a socotit potrivit, să-i însoțească pe fiii ei plecați peste hotare și să le fie alături”

Sursă: Gazeta românească, 13 februarie 2015

În Pastorala de Craciun trimisă de Prea Sfințitul Siluan către toate parohiile de pe tărâmul Italiei s-a făcut referire la plângerea frecventă a românului: sărăcia.

O problemă simțită de mulți dintre noi și exagerată prin toate simțurile, o supărare reală a românilor plecați la muncă în străinătate ca să câștige câțiva banuți pentru a construi o casă în România, pentru sprijinirea copiilor rămași acasă, pentru o bătrânețe liniștită.

Anul 2014 a fost foarte greu pentru românii din Italia din cauza crizei economice.

I-am adresat câteva întrebări Preasfinţitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei legate de viaţa bisericii româneşti din Italia.

În martie 2015 se împlinesc 7 ani de când PS Siluan a fost ales, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca prim episcop al Episcopiei Ortodoxe

Române a Italiei. Vă prezentăm prima parte a acestui interviu.


Preasfinţia Voastră, ne plângem că suntem săraci. De ce, ne comparăm cu cine?

«Da, ne comparăm cu lumea! Că noi vrem să fim „ca lumea! “, asta-i mentalitatea. Dumnezeu ne face ca, prin botez, să fim „ca El”, dar noi vrem să fim „ca lumea!” Și după aceea ne mai mirăm că suntem nefericiți…»

Au trecut 7 ani de la înființarea Episcopiei Italiei. Care considerați ca este cea mai importantă contribuție pe care a adus-o Biserica Ortodoxă Română din Italia la viața comunității de români?

«Cred că cel mai important lucru este acela că Biserica a ajuns să fie alături de tot mai multe suflete, atentă și cu căldura ei, cu prezența ei de Mamă. Nu degeaba denumim Biserica noastră „Biserica Mamă”; pentru că Ea ne-a născut din Apă și din Duh, ne-am născut din nou, prin botez.

Și iată, Biserica așa a socotit potrivit să-i însoțească pe fiii ei plecați peste hotare și să le fie alături, nu doar în Italia, ci și în Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Africa de Sud, Tenerife, Islanda, Norvegia, peste tot pe unde sunt români.

Cred că cel mai important este că în acești șapte ani, iată din 1998, când erau opt parohii, iar în 2008 erau 80, s-au mai adăugat peste 120. În timpul acesta s-au mai născut alte șase mici dar reale așezăminte monahale, trei mânăstiri și trei schituri (o mănăstire și un schit fiind de monahii, iar restul de monahi) care și ele la rândul lor aduc mângâiere și ajutor celor pe care-i păstoresc.

La acestea se adaugă, până la sfârșitul anului 2014, 104 filii sau filiale parohiale, locuri în care preoții din parohii merg să slujească celor care au nevoie de mângâiere și ajutor în zilele de miercuri sau joi după-amiază, vineri seara sau duminica.Suntem departe de a răspunde tuturor celor care și-ar dori să aibă un preot în preajmă.

Pe de altă parte, prin prezența Bisericii Mamă nu înseamnă că se fac numai slujbe.

Omul este ascultat, cu durerea, cu necazul lui, cu problemele lui, cu căutarea lui, chiar dacă prima lui căutare nu e cea sufletească. Se întâmplă să vină omul la Biserică să întrebe preotul dacă nu știe de un loc de muncă, sau merge în zi de duminică pentru că știe că s-ar putea să fie o pomană și ar putea să mănânce ceva; poate că în acea zi nu avea ce să mănânce și poate că primește și o plăsuță acolo și câțiva bănuți în buzunar.

Asta înseamnă să fii MAMĂ: să primești pe cel care vine la tine cu ceea ce are el nevoie și încet, încet se poate să-i dai și ceea ce el nu se așteapta, îi dai un dar o cărticică de rugăciuni, o iconiță, o cruciuliță, sau primești părinți tineri cu copilaș în brațe și-i pregătești pentru botez sau primești tineri pentru cununie (pentru care se face cateheză sistematic, adică o pregătire și de suflet, nu numai externă, nu doar tehnică, ci de suflet, ca să înțeleagă ce înseamnă când se slujește marea Taină a Botezului sau a Cununiei, să știm la ceremonie când să plecăm capul).

Pe de altă parte, prezența clericilor, 220 de preoți și 21 de diaconi, a adus mângâiere în parohii, au căutat și caută bolnavii din spitale. Preoții noștri au sarcină să își lase numărul de telefon la spitale din zona în care se află și să fie la dispoziția celor care le solicită prezența lor acolo.

Apoi multe suflete au plecat pe lumea cealaltă cu Împărtășanie, mulți copilași care au trăit numai câteva zile au primit Taina Botezului și s-au dus botezați în Împărăția Cerurilor; au fost vizitați cei din închisori – unii trebuie să plătească mai scump, alții plătesc mai puțin, după răul făcut, sau în circumstanțele în care s-au aflat de poliție s-au trezit în închisoare – de preotul din zona respectivă; zic eu că acest lucru e bun, e un ajutor care s-a adus comunității noastre.

De asemenea, cateheza și educația pentru copiii din parohii este importantă, famiile își aduc copiii la biserică, dar și întâlnirile cu tinerii din parohii, acolo unde spațiul permite (eu lună de lună mă întâlnesc cu tinerii din Lazio, sau cu cei din frăția NEPSIS Italia, o mișcare foarte frumoasă, unde tinerii adolescenți sau studenți organizează manifestări pentru Paște, Crăciun sau Festivalul Bucuriei șamd).

Implicarea copiilor și a tinerilor i-a atras deseori și pe părinții lor care nu știau prea multe despre credință, dar văzându-și copiii cu mai multe cunoștințe, aceasta le-a adus și lor o rază de lumină și o împroaspătare a existenței.»

Print Friendly, PDF & Email
No comments yet.

Lasă un răspuns