Euroalegerile din România şi problema familiei

familiehartie

de Ştefania Armanca, Ştiri pentru viaţă, 27 mai 2014

Pe 24 mai, Cristina Pînzaru, jurnalist la Nasul.TV, publica un editorial în care îi avertiza pe români să voteze cu atenţie, deoarece europarlamentarii pe care îi trimit la Strasbourg fac şi desfac legi care afectează direct familia şi modul în care aceasta a fost înţeleasă până acum.

Jurnalista le reamintea cititorilor că europarlamentarii de la PSD şi PNL au fost cei mai disciplinaţi votanţi ai rapoartelor antifamilie din Parlamentul European (Estrela, Lunacek şi Zuber), care prevedeau, în principal:

1.   desfiinţarea autorităţii parentale, sub pretextul că alegerile pe care le fac părinții pentru educaţia copiilor le îngrădesc acestora deplina realizare ca persoane;
2.    obligativitatea educației sexuale începând cu ciclul primar;
3.    avort şi contracepţie gratuite pentru adolescenţi, fără ştirea şi acordul părinţilor;
4.    avort, contracepţie şi operaţii de schimbare de sex decontate din bani publici;
5.    obligarea unor furnizori de bunuri şi servicii de a trece peste obiecţia de conştiinţă şi a le furniza serviciile lor persoanelor de acelaşi sex (de exemplu bisericile, florăriile, firmele organizatoare de nunţi să fie obligate să se implice în organizarea/oficierea de nunţi pentru persoanele de acelaşi sex);
6.    organizarea de parade publice gay cu protecţia şi deplinul sprijin al autorităţilor;
7.    recunoaşterea căsătoriilor homosexuale în toate ţările din UE;
8.    educarea elevilor „într-o viziune pozitivă” asupra homosexualității;
9.    introducerea teoriei genului în educaţia şcolarilor (aceasta susţine că diferenţele bărbat-femeie nu există, sunt doar o chestiune de educaţie, iar în realitate identitatea sexuală poate fi schimbată în orice, în funcţie de dorinţa individului).

Până la urmă, rapoartele Estrela şi Zuber nu au trecut, dar Lunacek da, iar consecinţa este că, astfel, Parlamentul European recomandă cu tărie adoptarea de către toate ţările a punctelor 5-9 de mai sus.

Europoliticienii din PSD şi PNL au votat în favoarea rapoartelor: Norica Nicolai, Renate Weber (PNL), Corina Creţu, Ioan Mircea Paşcu (PSD), Cristian Preda (PDL) sunt doar câteva dintre numele cunoscute, pe lângă altele din partidele lor care au votat în favoarea acestor iniţiative legislative în Parlamentul European. Cel mai probabil, cetăţenii care i-au trimis acolo nu au idee de modul în care sunt reprezentaţi, iar unii politicieni întreţin confuzia, punându-şi pe faţă masca evlaviei, cum a făcut Renate Weber, când le-a urat românilor „Hristos a-nviat!”, cu toate că votul său în favoarea acestor iniţiative este unul vădit împotriva spiritului creştin.

Un editorial de pe culturavietii.ro a remarcat, de altfel, anul acesta, că socialiştii, liberalii, verzii şi extrema stângă formează în Parlamentul European un front comun care susţine toate iniţiativele de inspiraţie neo-marxistă, o ideologie potrivnică familiei naturale.

În interiorul partidelor româneşti sunt viziuni contradictorii despre familie

Problema este că nici (neo)conservatorii din grupul parlamentar al Popularilor Europeni nu sunt previzibili când vine vorba de a ţine piept ofensivei neo-marxiste anti-familie. În chestiuni care afectează problema familiei, voturile din acest grup parlamentar, de care aparţine PDL şi, în noua legislatură şi PNL (dacă se va respecta anunţul făcut de Crin Antonescu), sunt împărţite în funcţie de interesele diferiţilor membri.

Să luăm ca exemplu şi un partid nou, de orientare centru-dreapta, care ar putea face parte din grupul Popularilor Europeni în noul Parlament European: Partidul Mişcarea Populară (PMP), care îl are ca vârf de lance pe Cristian Preda. Ca reprezentant al PDL-PPE la vremea respectivă, Preda a votat în favoarea Raportului Zuber, care spune că părinţii nu ar mai trebui să poată face alegeri pentru educaţia propriilor copii. Acum, acesta a candidat la europarlamentare pe lista PMP, un partid care a obţinut circa 6% din voturi şi care promovează „identificarea celor mai bune forme de recunoaștere (inclusiv prin facilități fiscale) a plusvalorii sociale obținute ca urmare a participării părinților si bunicilor la educația copiilor și la îngrijirea copiilor, vârstnicilor si a persoanelor cu dizabilități în sânul familiei”. Ce să mai înţelegi? Nu-ţi rămâne decât să speri că omul şi-o fi revizuit între timp părerile şi că, dacă ajunge în forul legislativ al UE, va susţine de acum familia.

Tot PMP, partid care a obţinut peste 6% din sufragii la Europarlamentare, are următoarea viziune despre familie: „…familia este de neînlocuit ca instituţie în care dragostea şi bunătatea, simpatia şi solidaritatea umană sunt preţuite şi cultivate, unind astfel generaţii diferite. Este locul unde părinţii, copiii și bunicii asumă responsabilităţi şi sunt solidari unii faţă de ceilalţi. Familiile puternice sunt parte a soluției pentru ca structura populației să fie sursă a dezvoltării, nu barieră pentru aceasta”.

În lumina acestora, e greu de înţeles faptul că Secretarul General al PMP, Cristian Petrescu, răspundea, chiar înainte de alegeri, la un sondaj lansat de stiripentruviata.ro pe tema familiei, astfel: „….Susţin faptul că este necesară o modernizare a definirii instituţiei familiei. Consider că Uniunea Europeană trebuie să fie deschisă către acceptarea diferitelor valori şi norme culturale. Astfel susţin iniţiativa domnului Remus Cernea de recunoaştere a prezenţei poligamiei, poliandriei şi poliamorismului în lume. În ceea ce priveşte statul Român, sunt de părere că acesta este dator să extindă aceasta definiţie…”.

Nici în PSD membrii nu sunt aliniaţi în ceea ce priveşte chestiunea familiei. Cu toate că, la Strasbourg, partidul său susţine toate aceste noi iniţiative legislative care afectează familia naturală, la Timişoara, Ecaterina Andronescu a declarat, citată de pesurse.ro, că nu e de acord cu căsătoria gay: „Fiecare avem o misiune pe pământul acesta, noi trebuie să asigurăm generațiile viitoare și lucrul acesta este dat natural prin căsătoriile dintre bărbați și femei. De aceea, dacă ne-am duce cu mintea mai departe, am înțelege că la un moment dat omenirea se termină dacă lucrurile acestea proliferează excesiv de mult, de aceea eu personal nu cred că aceasta este o soluție, deși sunt de acord că trebuie să respect decizia fiecărui individ în legătură cu răspunsul la întrebarea ce face cu viața lui?”

Este bine că aceste chestiuni au ajuns în dezbatere şi în România. Cel mai probabil, contradicţiile interne din interiorul partidelor cu privire la acestea se datorează noutăţii absolute a respectivului tip de dezbatere, care în România nu a existat până acum.

Foto: www.freedigitalphotos.net

Print Friendly, PDF & Email

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns