Fii erou în țara ta!

C​ompromisul, renunțarea la verticalitate și ​abandonarea demnității în acțiunile publice sau personale sunt ​des ​întâlnite​.​ O ​astfel de ​greșeală nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei​ din jur​ ​.De fapt afectează întreaga societate. A fi erou presupune ca în momente de cumpănă să ai o atitudine care poate nu e ușor de adoptat, dar care​,​ într-o măsură mai mică sau mai mare,​ a​r​e un impact pozitiv asupra unui eveniment și​,​ uneor​​i, conduce către un final diferit . A fi erou în țara ta înseamnă să treci de la pasivitate la atitudine și implicare, motivat de responsabilitate și acționând cu dreaptă cumpănire. ​

Fii erou în țara ta! Constituția depinde de tine (1)

Motto: „În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar.” George Orwell

 

Aproximativ 300 de persoane homosexuale sau susţinători ai normalizării homosexualităţii au participat sâmbătă, 8 iunie, la Marșul Diversității organizat de Asociația ACCEPT şi au cerut eliminarea amendamentului propus în Comisia pentru revizuirea Constituție care prevede că familia se constituie dintr-un bărbat și o femeie.

Unul dintre participanții la Marș a declarat pentru Video News că se va simți discriminat până când în România nu va exista un Guvern și un Parlament de partea mișcării homosexuale. Această declarație are în vedere acelaşi viitor al ţării noastre pe care îl are în vedere actualul deputat Remus Cernea, care s-a exprimat în 2009 că România va fi democrată când va avea ca preşedinte „o femeie, rromă, lesbiană și atee”.

În aceeași zi, aproximativ 100 de persoane au participat la Marșul pentru Normalitate organizat de organizaţia politică Noua Dreaptă pentru a spune „Nu căsătoriilor și adopțiilor homosexuale”, dar și pentru a-și manifesta dezacordul față de politicienii care fac lobby pentru redefinirea căsătoriei prin intermediul Constituției.

Ambele manifestații s-au situat la extreme. Marșul Diversității a fost marcat de indecență prin ținută și atitudine, de discriminare și ignorare față de societatea heterosexuală și de lipsă de grijă pentru privirile copiilor care treceau în acel moment pe acolo. Marșul pentru Normalitate, deși şi-a exprimat dezacordul cu promovarea imoralităţii prin ideologia homosexualistă, în spațiul public, a uitat să-și onoreze scopul, promovând o atitudine violentă, agresivă și lipsită de echilibru, accentul fiind mutat de la consecințele manifestării homosexualității la ura față de persoane.

Părerile celor care nu au luat parte la manifestații sunt împărțite: unii au fost împotrivă, alții nu au avut nicio atitudine, iar alții au crezut că dacă Marșul Diversității se organizează odată pe an nu este nici o problemă pentru menţinerea căsătoriei ca fiind între bărbat şi femeie. Per total, însă, majoritatea românilor asistă nepăsători la discuţia despre ce este căsătoria. În particular majoritatea cred în căsătoria normală, dar nici cea homosexuală nu li se pare o problemă care îi priveşte prea mult. E ciudat cum românii, care consumă atât de multă energie şi nervi în dezbaterea problemelor politice, privesc cu detaşare schimbarea concepţiei despre familie.

Pentru cine a urmărit media ultimilor 20 de ani nu e de mirare. Deşi sunt puțini, activiştii homosexualii au știu să atragă mass-media de partea ideologiei lor și să adopte statutul de victimă, atribuindu-l pe cel de călău oricui nu este de acord cu ei. Aşa că, în prezent, cel care susţine că doar heterosexualitatea este firească poartă deja etichetele: retrograd, inuman, fanatic religios, discriminator, om care nu înţelege dragostea. Cine are curajul să se lupte cu astfel de etichete, mai ales în spaţiul public?

În acelaşi timp, despre persoanele care au avut comportament homosexual şi au renunţat la el nu se vorbeşte. Consecinţele medicale, psihice, sociale ale practicării homosexualităţii sunt şi ele un tabu. Nu se vorbeşte în media românească nici despre faptul că mulți homosexuali nu sunt de acord cu căsătoriile și adopțiile homosexuale.

Dacă ar exista voci ale acestor adevăruri, cu siguranță că mulţi oameni ar conştientiza gravitatea discuţiei despre familie şi ar lua atitudine. Cum ar fi arătat Bucureștiul cu 300 de manifestanți la Marșul diversității și un milion de participanți la un Marș al bunului simț, al decenței și al cuviinței care să spună clar: „Dragii noștri, vă iubim și vă respectăm ca oameni, dar, cu același respect, vă rugăm să lăsați în pace societatea, școala, instituțiile publice. Ne pasă de țara în care trăim și în care vor trăi copiii noștri. Nu vrem ca ei să fie învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este un fapt firesc, care trebuie cultivat. Lăsați-ne libertatea de a-i învăţa pe copii noştri ce este normalitatea!”.

Dacă nu facem acest lucru într-o formă sau alta acum, cât e momentul, ni se va lua libertatea de expresie şi, în viitor, vom fi închişi atunci când vom spune public care este normalitatea. În spaţiile unde ideologia homosexualistă a avansat, mult până şi pastori au fost închişi pentru că au apărat normalitate. Exact aşa va fi şi în România.

Nu credeți? Pe vremuri era o poveste simplă, dar care se potrivește foarte bine cu ce i se întâmplă azi României.

Odată un copil se plimba printr-o pădure. Era o după-amiază liniștită, când toată lumea se odihnea, așa încât nu se afla niciun om prin preajmă. Deodată se auzi în apropiere un vaiet obosit; cineva abia mai putea să ceară ajutor. Copilul a mers îndată spre locul respectiv. Când s-a uitat să vadă ce este, a descoperit o piatră sub care era un șarpe, care rămăsese prins acolo. Când a văzut copilul, șarpele nu știa ce să mai facă să-l convingă pe acesta să dea piatra la o parte. I-a spus că îl doare, că se simte rău, că îi e foame, că s-ar bucura să scape de acea povară uriașă care îi apăsa spatele. Copilul a privit o clipă la vietatea neajutorată și s-a gândit că nu o poate lăsa acolo, așa că a răsturnat piatra. Eliberat, șarpele s-a încolăcit pe trupul copilului și l-a strâns tare până când acesta a murit.

Sunt momente în care istoria poate lua un alt curs decât cel preconizat, dar asta depinde de atitudinea celor care trăiesc în societate. Dacă mâine mișcarea homosexuală va obține ce vrea, nu este numai pentru avantajele, banii sau funcțiile cheie pe care le au, ci pentru că noi, ieri, alaltăieri și de 20 de ani încoace de când li s-a permis promovarea în spațiul public am stat nepăsători. Dacă am înceta să fim nepăsători, lucrurile ar sta diferit, căci 300 de oameni nu pot schimba 17 milioane de conștiințe treze și stăpâne pe identitatea lor.

Veți spune: de unde să apară atâția oameni care să ia atitudine? Știți de ce numărul acesta nu există deocamdată? Pentru că mulţi dintre cei care ar putea lua atitudine publică nu înțeleg că se poartă un război crunt împotriva societăţii româneşti. Se amăgesc, îngăduind societatății să bea o licoare delicioasă, dar plină de otravă. Otrava o văd doar cei care se străduiesc să deosebească lucrurile.

Ne aflăm într-o cumpănă importantă: a fi sau a nu fi. A fi o societate conştientă de identitatea ei și a refuza să acceptăm auto-distrugerea care ni se propune, indiferent că suntem oameni politici, intelectuali, profesori, părinți ori țărani, sau a face marele compromis ca să fim bine-văzuți, ca să primim funcții, aplauze și alte merite pe termen scurt. Toate vor trece. Dacă va rămâne ceva peste 200-300 de ani va fi aceasta: În anul 2013 poporul român s-a exprimat împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex, a consimțământului liber acceptat și a adopțiilor homosexuale.

Țara și societatea în care trăim are nevoie de eroi, altfel nu mai supraviețuiește mult. Fii erou în țara ta!

 Alexandra Nadane

Fii erou în țara ta! Căsătoria CNP-urilor, Constituția și România (2)

 

Zilele trecute senatorul PSD Florian Popa a spus într-o declarație publică:  „Ce atâta discuţie despre termenul de căsătorie. Mie mi se pare că e un act încheiat legal între două CNP-uri”.

În calitate de om politic reprezintă un partid, care poate să îi valideze sau nu poziția. Dar pe lângă funcția de senator, Domnia Sa este profesor universitar și a fost rector al Universității de Medicină din București. În calitate de profesor, ar trebui să fie și un model de viață, nu doar un tehnician. Iar în calitate de rector a fost imaginea unei instituții și un model pentru studenții universității.

În perioada facultății studenții se află la ușa uneia dintre relațiile fundamentale ale vieții lor: căsătoria. De obicei tinerii au modele de viață despre care vorbesc, dar au și modele, idei despre căsătorie, pe care, adesea, le păstrează pentru sine și le aplică în propria relație. De viziunea referitoare la căsătorie cu care pleacă pe drumul vieții depind copiii, familia, relația și, în final, bunul mers al societății.

Dacă un profesor, rector și senator face o astfel de declarație nu este de mirare că pentru mulți tineri cariera și statutul social sunt principalele priorități, iar apoi urmează familia. Căci punerea a două CNP-uri la un loc pare o problemă oricând și simplu rezolvabilă. În chip firesc, familiile se întemeiază târziu, când marile energii ale tinereții au fost investite în carieră și ascensiunea socială, iar căsătoria nu mai este o împreună-lucrare, o descoperire a vieții, o bucurie trăită împreună, ci un fel de cenușăreasă, care primește resturile de puteri sufletești, ceea ce aduce neîmplinire pe termen lung.

În acest context și cu o astfel de atitudine, într-adevăr nu mai are importanță cine cu cine se căsătorește și de ce.

Și atunci, o întrebare pentru domnul senator ar fi de ce mărginește numărul la două CNP-uri? Ar putea fi trei sau mai multe. Oricâte se simt bine împreună. Și, bineînțeles, de ce nu se pot căsători CNP-urile de când există? Ce motiv are un CNP proaspăt să aștepte câțiva ani, la vârsta necesară consimțământului pentru căsătorie, pentru a se căsători cu unul de câteva decenii? Asta s-ar chema căsătorie cu un minor, dar CNP-ul nu are o problemă cu acest lucru.

Sau ce ar fi dacă un CNP s-ar căsători cu un altul și nu le-ar spune nimeni că sunt un părinte și un copil, căci pe noile cărți de identitate nu mai este menționat numele părinților?

Se pare că domnul senator Florian Popa a găsit soluția tuturor doleanțelor în problema căsătoriei: căsătoria CNP-urilor în România CNP-urilor.

În aceste condiții, nici nu ar mai fi nevoie de Constituție. Ce tot atâta discuție despre Constituție? Și, până la urmă, ce tot atâta discuție despre o grămadă de CNP-uri? România?

Alexandra Nadane

Articol publicat pe Vremuri vechi și noi

Print Friendly, PDF & Email

No comments yet.

Lasă un răspuns