„Grădina cu îngeri”, a artistei plastice Silvia Radu, ajunge la Paris

AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Mariana Ionescu), 10 octombrie

„Grădina cu îngeri” a cunoscutei artiste plastice Silvia Radu poate fi văzută începând de la acest sfârșit de săptămână în capitala franceză, expoziția fiind găzduită de Parohia Ortodoxă Română din Paris ”Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” (Biserica Saint Sulpice), din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Foto: (c) majesticphoto.ro

Expoziția cuprinde o serie de lucrări reprezentând peisaje și grădini încărcate de flori, îngeri din ghips, reliefuri galvanizate în argint cu teme ortodoxe, prăznicare, la acestea adăugându-se portrete ale mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 12 octombrie, după Sfânta Liturghie, în prezența artistei.

‘Grădina cu îngeri’ a Silviei Radu aduce la Paris un mesaj de bucurie, după cum a mărturisit artista într-o declarație pentru Agerpres. ”Îngerii sunt purtătorii unui mesaj luminos, de dragoste, care îndeamnă la bucurie.

Aș dori ca cei care văd această expoziție să se bucure. Să nu uităm că Mântuitorul Hristos ne-a spus: Bucurați-vă!”, a afirmat Silvia Radu, ținând să amintească faptul că numele expozițiilor sale ‘Grădina cu îngeri’ a fost dat de regretatul om de cultură Dan Hăulică, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă. Vorbind despre lucrările cu chipuri ale mărturisitorilor din închisorile comuniste, precum Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Vasile Voiculescu, Părintele Sofian Boghiu, Radu Gyr, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Arsenie Boca, expuse pentru prima dată în octombrie anul trecut la Academia de Studii Economice, Silvia Radu a evocat în aceeași declarație pentru Agerpres puterea de sacrificiu a celor care au pătimit în temnițele regimului comunist.

”Avem mari martiri, românii au această putere a muceniciei. Generații întregi s-au sacrificat pentru credință, neam și pentru țară. Exemplul lor, al acestor mucenici ai noștri, trebuie să ne fie nouă pildă de urmat”, a subliniat Silvia Radu.

Sculptor și pictor de mare talent, o personalitate de prim rang a artei plastice românești, Silvia Radu s-a remarcat prin lucrările sale calde și luminoase, prin îngerii săi cu aripi imense și florile în culori paradisiace cu care uimește și, în același timp, bucură ochiul și sufletul privitorului.

Silvia Radu s-a născut în satul Pătroaia /Dâmbovița/, la 30 iunie 1935. Este absolventă a Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu din București, în 1960. A avut numeroase expoziții atât în țară, cât și peste hotare. A expus la Bienala de la Veneția în 1979, în 1989 a avut o amplă retrospectivă la Sala Dalles din București, iar în 1998 participă la expoziția de la Muzeul Mucsarnok din Budapesta, organizată de Sorin Dumitrescu. În 2003 a expus la Muzeul de Artă din Cluj, împreună cu soțul său Vasile Gorduz, iar în 2006 la Muzeul de Artă din Constanța. În 2011 expune la Muzeul de Artă din Chișinău, iar în 2013 are expoziție personală la Academia de Studii Economice din București. În martie 2014 a avut o expoziție dedicată Familiei la Biblioteca Națională a României.

Printre lucrările monumentale ale artistei Silvia Radu pot fi amintite — ‘Legenda Meșterului Manole’ din Parcul Herăstrău, București, Statuia Sfântului Gheorghe din Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara, Statuia comemorativă pentru eroii neamului din satul Potlogeni. Este deținătoare a numeroase premii și distincții. În anul 2003 obține, împreună cu Vasile Gorduz, Premiul Prometheus, Opera Omnia, oferit de Fundația Anonimul.

Silvia Radu este și ctitor de biserici. Împreună cu soțul său, Vasile Gorduz, a ridicat mănăstirea din localitatea în care s-a născut, Pătroaia-Deal din județul Dâmbovița, biserica din Vama Veche, locul unde ani la rândul cei doi au pictat și sculptat, a ajutat la repararea Bisericii din Potlogeni-Vale, unde sunt înmormântați părinții și bunicii din partea mamei.

Print Friendly, PDF & Email

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns