Interviu cu Simona Luminița și Dinu Popa, fiica și ginerele lui Radu Gyr / Gânduri pentru frumusețea României – 6

RaduGyr

Cum erau părinții dumneavoastră?

Simona Luminița Popa: Mama era o femeie foarte frumoasă. Și tata era un om foarte simpatic, dar eu nu l-am prins decât până la 6 ani, că după aceea a început pușcăria. A fost peste tot. Pe la Jilava, pe la Malmezon, pe la Râmnic, pe la Ocnele Mari. În rest, am stat mai mult la sora mamei, care era dentist, pentru că acolo aveam condiții.

Dinu Popa: Mama mea era o femeie cinstită și foarte bună la suflet. De exemplu, a plecat la București să-și cumpere o stofă pentru palton. Înainte să plece a dat la toată lumea sticlele de ulei, zahărul și ce mai avea. A ajuns la București, la sora ei, i s-a făcut rău și a murit. Avea mereu candela aprinsă. Era o femeie credincioasă, o preoteasă veritabilă.

Tata a fost preot militar și a mers până la Cotul Donului. Spune în scrierile lui cum, trecând prin satele rusești, nu avea odihnă pentru că nu mai termina să le boteze copiii. Bisericile erau transformate în magazii și preoții erau uciși, așa că existau și tineri nebotezați, nu numai copii.

Era un risc enorm. Vă dați seama că dacă afla cineva îl împușca fără să stea pe gânduri. Era mereu în linia întâi cu canistra de ceai, alături de soldați și îi încuraja să lupte. Însă pentru asta l-a răsplătit mult Dumnezeu. Când a fost marea încercuire de la Cotul Donului, el a scăpat într-o șaretă, ghemuit sub scaun, iar calul a fugit singur prin arătură, după voia lui. S-au ținut după șaretă, au tras, dar nu au nimerit. Așa l-a scăpat Dumnezeu cu viață.

Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat acasă?

Dinu Popa: Să nu mă uit în ograda altuia. Să reușești prin muncă și verticalitate. Tentațiile sunt multe, dar dacă ai educație știi să te stăpânești. Viața cumpătată nu poate fi egalată.

Cum a fost momentul căsătoriei și în ce fel v-a influențat viața faptul că făceați parte din familia lui Radu Gyr?

Simona Luminița Popa: Eu nu am putut să-mi termin studiile. În anul II a venit doamna Sidorovici, soția lui Brucan și ne-a dat afară pe toți cei care erau fii de preoți sau de țărani.

Dinu Popa: Pe Monica am cunoscut-o în corul Patriarhiei și ne-am căsătorit acasă. Erau mama, tata, socrii, nașii și sora mea cu soțul.

Îmi amintesc că la 2-3 săptămâni după nuntă eram în cafas și vine un tânăr care întreabă: „Cine e domnul Dinu?” Și zic: „Eu sunt!” Zice: „Părintele profesor Stăniloae vă invită la dânsul”. Merg eu la Părintele, îi sărut mâna și îi spun „Sărutmâna Părinte profersor!”, iar el îmi zice: „Na, dragul meu, vino să te țuc, că un fiu de popă ardelean a luat-o pe fata lui Radu Gyr.”

O altă întâmplare legată de căsătorie s-a petrecut la Biserica Sapienței. Era o Săptămână Mare, iar eu nu aveam timp să merg să mă spovedesc și mi-a spus cineva că acolo, la Sapienței este un preot extraordinar, Părintele Sârbu. Intru, vorbesc cu cineva și îmi spune că Părintele e în căsuța de lângă Altar și m-am dus.

    Sărutmâna Părinte!
    Bună ziua. Poftește în casă.
    Cine ești, de unde vii și ce dorești?
    Sunt fiu de preot, cânt în Corul Patriarhiei și doresc să mă spovediți și să mă împărtășiți dumneavoastră.
    Ia loc pe scaun. Ești căsătorit?
    Da.
    Ai copii?
    Am. Un băiat de un an.
    Și tatăl dumitale unde e preot?
    La Piatra Neamț, în cartierul Dărmănești.
    Dar socrii cine sunt?
    Poetul Radu Gyr și soția.
    Da?
Atunci a căzut în genunchi, m-a luat de mână și mi-a zis: „Hai să te împărtășesc”. Iată ce respect au avut pentru acest om!

Ce întâmplări vă mai amintiți din perioada în care Radu Gyr a fost arestat?

Simona Luminița Popa: Când a venit odată Securitatea, mama era plecată la Techirghiol, pentru că avusese o fractură la șold, iar eu eram singură. M-am dus acolo unde stătea mama, pe Dimitrie Onciu, am găsit cheile și am deschis. În casă totul era distrus. Erau acolo doi care mi-au spus: „Noi am venit să vă ajutăm!”. Le-am zis că nu am nevoie de niciun ajutor, pentru că eu stau la mătușa mea și am tot ce îmi trebuie, dar au insistat: „Am venit să vă dăm niște bani”. „Nu-mi trebuie bani, le-am răspuns.”. „Ei, poate vrei să te duci la cinema sau să îți iei bomboane. Uite, noi îți oferim 80 de lei”. Le-am spus că nu-mi trebuie, atunci s-au enervat și mi-au vorbit urât, spunând că sunt banii tatălui meu.

Dinu Popa: Nu-i plăcea să vorbească despre închisoare, dar eu m-am avut foarte bine cu el și îl mai întrebam. Odată l-am prins cu guturai și l-am înregistrat pe bandă de magnetofon. Zic: „Ce făceai, dragă, toată ziua? Că eu dacă stau două zile sau trei când am o gripă înnebunesc.”

Era singur în celulă. Aceasta era măsura de distrugere psihică, pentru că te făcea să îți pierzi graiul, să îți pierzi memoria și rezistența. Și odată a avut această deschidere să-mi spună: „În primul rând, cine nu a știu să se debaraseze de sentimente: că are o soție acasă, un copil sau părinți, acela precis nu a rezistat și a murit. Trebuia să te gândești: „Sunt în pușcărie și nu mai știu nimic”. Să nu te mai gândești că ai fost profesor universitar sau că ai predat”. Spunea: „Eu făceam așa: îmi imaginam că a doua zi trebuie să le vorbesc studenților în amfiteatru, la Universitate, și îmi făceam cursul în memorie. Iar dimineața mă pregăteam, imaginar, că merg la Universitate, și, șoptind, fără să audă gardianu, țineam prelegerea”.

El a avut multă încredere în Maica Domnului. Spunea că într-o noapte, la ora 21, era o iarnă geroasă și s-a deschis ușa la celulă. Au apărut doi ofițeri de la securitate care i-au spus: „Radu Gyr, te îmbraci și vii cu noi.”

L-au băgat într-o mașină și l-au dus la Brașov. Acolo a fost o conferință a Securității Superioare, o masă festivă. Iar unii, după ce s-au îmbătat au cerut să-l vadă pe Radu Gyr. Și l-au adus, l-au pus în mijloc și îl scuipau, îl înjurau, iar el, care era și puțin orgolios, n-a mai putut să reziste. Atunci s-a rugat Maicii Domnului să-l ia și a leșinat. Îmi povestea că s-a trezit dimineață la ora 7 cu o figură a unui tânăr polițai, care i-a spus: „Domnule profesor, v-am adus o ciorbă caldă”.

Simona Luminița Popa: Spunea odată că Voiculescu era numai piele și os și stătea ghemuit într-un colț de celulă. La un moment dat a venit în inspecție un colonel, care a zis: „Bă, eu vin de pe front. Acolo erau niște soldați care recitau poezii scrise de unul, Voiculescu, un tâlhar! Dacă l-aș prinde acum, l-aș rupe în bucăți, l-aș împușca!” În acel moment din colțul celulei se ridică o umbră și spune: „Nici acum nu-i târziu, domnule comandant! Eu sunt poetul Vasile Voiculescu.”

Care este mesajul dumneavoastră pentru tânăra generație?

Dinu Popa: În primul rând să aibă credință. Să fie convinși că alături de ei este Dumnezeu și îi ajută. Eu așa am fost toată viața mea. Iar părinții să știe că dacă își vor călăuzi copiii și îi vor îndruma bine, vor ieși oameni din ei. Altfel, dacă stau prea mult la serviciu sau se duc să lucreze în străinătate, copiii vor face ce văd în fața blocului sau la televizor, iar în câțiva ani societatea va avea de suferit.

Te-ar putea interesa şi:

Călin Bârcean, solistul trupei Pragu’ de Sus: „O pregătire pentru familie e foarte necesară! Nu știm să fim soți, nu știm să fim părinți! De aceea abdicăm foarte ușor!”/Gânduri pentru frumusețea României – 5

Andrei Stratulat: „Omul este o făptură a iubirii” /Gânduri pentru frumusețea României – 4

Ecaterina Luțișina: „Românismul nu e românism dacă îl lipsim de spectrul creștin” / Gânduri pentru frumusețea României – 3

„România ar trebui să-şi propună odată şi odată să facă Unirea cu Basarabia” / Mihai Gheorghiu / Gânduri pentru frumusețea României – 2

„Nu xenofobia, ci xenofilia este adevărata bază a naționalismului”/ Ion Papuc/ Gânduri pentru frumusețea României – 1

 

Print Friendly, PDF & Email
No comments yet.

Lasă un răspuns