Istoricul, studiind viaţa, trebuie să fie implicat în actualitate / Interviu cu academicianul Ioan Aurel Pop

Ioan Aurel Pop

Revista Cultură a realizat un amplu interviul cu istoricul şi rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB), academicianul Ioan Aurel Pop. Clujulcultural.ro a decis să preia acest interviu de calitate în care rectorul UBB precizează o serie de chestiuni interesante. Interviul a fost realizat de Angela Martin.

Angela Martin: Domnule profesor, în 2012 aţi câştigat alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii „Babes-Bolyai“ – cea mai mare universitate de stat din România, după numărul de studenţi, şi cea mai importantă instituţie academică multiculturală. Care a fost proiectul pentru care aţi fost ales şi, după anul care s-a scurs de atunci, cum se profilează realizarea lui?

Ioan-Aurel Pop: Proiectul a purtat un nume grăitor pentru intenţiile mele, potrivit în viziunea unora, dar ciudat în ochii altora: „Pentru o comunitate a egalilor“. Am pornit de aici, fiindcă universităţile sunt o „invenţie“ a Evului Mediu (întunecat şi barbar, în planul conştiinţei publice curente!), iar la baza lor a stat ideea de comunitate, de comuniune a profesorilor şi studenţilor (universitas magistrorum et discipulorum), uniţi în jurul valorilor spirituale, culturale, filosofice, juridice. Cunoaştere întru comuniune, fiindcă omul este o fiinţă socială! Ce poate fi mai frumos şi mai curat? Cei informaţi ştiu că nu e vorba de o egalitate simplistă sau comunistă aici, ci de una superioară, de tip intelectual. În ultima vreme, s-a impus şi în cultura româneasca un fel de „dictatura“ a aşa-ziselor spirite superioare, care cred că au privilegii în raport cu alţi creatori autentici, iar procedeul a avut reverberaţii destul de jenante şi în mediul universitar. Or, universitatea trebuie să fie liberă de orice fel de constrângeri şi de complexe de superioritate, să netezească drumul creaţiei, să deschidă porţi şi nu să opereze cu „patul lui Procust“. Am dorit şi doresc să construim împreuna, să îndeplinim cele două meniri fundamentale ale universităţii: mai întâi, să-i învăţăm pe studenţi stadiul actual la care a ajuns fiecare domeniu de cunoaştere, iar apoi să-i facem capabili de cercetare, de descoperire, de inovaţie, de creaţie proprie. De asemenea, Clujul academic are şi obiective specifice. Unul este tradiţia, fiindcă universitatea de limba latină s-a creat aici în 1581 şi a avut aceleaşi premise ca orice universitate europeană a timpului. Acest fapt incumba o mare responsabilitate! Al doilea este multiculturalismul, plurilingvismul, varietatea confesională. Legatul nostru este apărarea specificului cultural al fiecărei comunităţi a Transilvaniei, în cadrul statului numit România şi în cadrul Uniunii Europene. Nu am reuşit prea multe din toate acestea, dar măcar, cu echipa actuală, am destins atmosfera, respectând dreptul la opinie al fiecăruia.

A.M.: În decembrie 2014, adică peste numai un an şi jumătate, vom aniversa un sfert de veac de istorie postdecembristă. Un lucru care ne surprinde, judecând mai ales după cât de neaşezata şi dezbinata continua să fie societatea româneasca. Avem martiri ai Revoluţiei din 1989, avem mult mai mulţi profitori. Cu o populaţie pauperă, din care vreo 4 milioane de oameni sunt emigranţi, cu un sistem de sănătate şi de educaţie aproape sinucigaş, cu o justiţie politizată şi cu toate umilinţele prin care au târât-o propriile-i guverne şi politicienii români şi străini, România va întâmpina totuşi această aniversare ca ţara membră a Nato şi a UE. O ţară, însa, ale cărei instituţii democratice nu mai conving propriul popor. Cum apreciaţi, ca istoric, aceste performanţe? şi altele, desigur?

I.-A.P.: Sunt întristat de toate acestea, natural! Mă frământă şi mă tulbura neîncetat aceste grave neîmpliniri, aceste distorsiuni şi lamentări, neputinţa de a construi organic. S-a ajuns până acolo încât multora ne e ruşine să mai spunem că suntem români. Ştiam, ca istoric, că se comiseseră de-a lungul timpului destule crime în numele unor idealuri frumoase, precum iubirea, familia, naţiunea, dreptatea, libertatea, democraţia. La noi însa, în aceşti ani, s-a depăşit parcă orice limită. Ne mişcăm orbi, conduşi de orbi! Avem toate premisele să facem bine – tineri energici, bătrâni înţelepţi, o ţară frumoasă şi plină de resurse, valori individuale de excepţie etc. – şi totuşi nu reuşim decât rele. Până acum, ni se potrivesc de minune cuvintele lui Procopius din Caesarea (biograful şi istoricul lui Iustinian, al Teodorei şi al Imperiului Roman de Răsărit, din secolul al VI-lea), care spunea cam aşa: Au fost în fruntea ţării noastre unii răi, dar au venit după ei alţii şi mai răi şi le-au făcut bun renume celor dintâi! Ce trist adevăr!

Sau poate suntem noi prea pretenţioşi şi vedem numai catastrofe în jurul nostru? Privind lucrurile în chip realist, nu este târziu încă pentru o redresare. La 1918, pierduserăm întreg tezaurul naţional, dar câştigaserăm o ţară rotundă şi mare – Regatul României – cu o suprafaţă de aproape 300 000 de km pătraţi. Era o împlinire istorică de anvergură, pe care am adus-o la 1938, după nici două decenii, la un nivel european, cu un leu puternic, cu producţie de vagoane, locomotive, macarale, avioane, cu universităţi de prestigiu, cu valori de prim rang. Am avut atunci un program naţional de urmat şi – cu multe poticneli şi erori – ne-am priceput să-l urmăm. Poate vom reuşi şi de-acum încolo, urmând calea înţelepciunii… Eu nu am dreptul ca istoric în Cetate să fiu pesimist, iar ca om mă minunez neîncetat în fata tainei care se cheamă Viaţa, ştiu să privesc cum creşte firul de iarbă, mai ascult jalea buciumului „sară pe deal“ şi aud „cum bat în geam razele de lună“.

Citeşte restul articolului pe Clujul cultural

Print Friendly, PDF & Email

, , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns