Lăsaţi Biblioteca Naţională în pace! / de Alex Ştefănescu

 

bibl NAt

După mulţi ani de tergiversări, ilustrând proasta administrare a ţării de către iubiţii noştri conducători, clădirea destinată Bibliotecii Naţionale a fost, în sfârşit, dată Bibliotecii Naţionale. Ea nu era terminată în 1989, astfel încât, în perioada care a urmat, în deplină libertate, arhitecţii români au avut posibilitatea să schimbe cursul definitivării ei, astfel încât să nu semene cu clădirile-mausoleu de genul Casei Poporului.
La rândul lor, salariaţii Bibliotecii Naţionale s-au mobilizat cu un entuziasm renăscut (fără legătură cu salariul lor mai mic decât al lucrătorilor de la salubritate) şi au populat spaţiile generoase cu cărţi şi, mai ales, cu mii şi mii de cititori dornici să se cultive. A rezultat astfel un adevărat palat al culturii scrise, care freamătă de activitate. Are încăperi înalte, luminoase, cu geamuri de la podea până la tavan şi se oglindeşte în apa Dâmboviţei care, ajungând la bibliotecă, face o curbă largă asemănătoare cu un lac. Particip frecvent la manifestările organizate de bibliotecă, naţionale şi multinaţionale, inaugurări de expoziţii, conferinţe, lansări de cărţi. Uneori, mărturisesc, intru în clădire numai şi numai ca să mă uit la tinerii care învaţă, cu atâta seriozitate, încât redevin optimist şi încep să cred că în România nu e totul pierdut. Au la dispoziţie, peste tot, chiar şi în holuri, mese de lucru, în jurul cărora stau câte doi-trei (cu laptop-uri, cu cărţi şi reviste, cu teancuri de fişe) absorbiţi de lectură sau de discuţii referitoare la ceea ce citesc. Nu ştiu cum s-au format în timp, nu ştiu ce idealuri îi însufleţesc (cum să ştiu, dacă în emisiunile TV sunt prezentaţi sau invitaţi să vorbească aproape numai oameni de nimic?), dar, judecând după rezultatele muncii lor, se poate spune că bibliotecarii (în marea lor majoritate, bibliotecare) de la Biblioteca Naţională sunt admirabili, că au creat o instituţie de nivel european.
Cieşte restul articolului pe adevarul.ro
Print Friendly, PDF & Email

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns