Mai uşor cu propaganda pentru distrugerea valorilor naţionale în şcoală!

learn

de Cristian Ghingheş, adevărul.ro

Nu sunt trecut de a doua vârstă şi nici nu am crescut în comunism, nu am fost dus cu forţa la biserică şi rareori mă trezesc duminică înainte de prânz, dar ştiu două lucruri foarte importante: în România se jură pe Biblie, iar credinţa strămoşească este o valoare respectată de cel puţin 9 din 10 români.

Cu riscul de a nu părea la modă în ochii multora dintre colegii mei de generaţie, parcă tot mai îndepărtaţi de valorile naţionale şi din ce în ce mai apropiaţi de ideile care vin la pachet cu globalizarea, consider că noi, românii, suntem zilnic supuşi la un asalt mediatic menit să ne sece din punct de vedere spiritual.

Nu observaţi nimic ciudat când urmăriţi posturile generaliste şi de ştiri din România şi vedeţi că non-valorile, adică siliconatele care nu au nicio jenă în a recunoaşte că sunt pe interes şi escrocii sentimentali, sunt împinse zilnic în faţă şi ştanţate cu eticheta succesului? Cu această imagine cresc, din păcate, tinerii de astăzi. Cu ideea că e suficient să te vinzi şi să faci circ ca să reuşeşti în viaţă.

În ciuda faptului că a fost o simplă lozincă de campanie, „Mândru că sunt român” a venit ca o gură de aer pentru noi, ca naţiune. E o părere personală. Dacă o folosea o altă formaţiune politică, impactul ar fi fost acelaşi. Nu mă interesează dacă a adus voturi sau nu, dar din când în când avem nevoie să ne amintim că avem o ţară frumoasă, o istorie bogată şi că suntem aici datorită unor evenimente pentru care semenii noştri şi-au sacrificat fie libertatea, fie viaţa. Mă îngrijorează studenţii români plecaţi la studii în străinătate care încep să îşi critice la scenă deschisă ţara imediat după ce i-au părăsit graniţele. Degeaba ai 10 pe linie, dacă ai uitat de unde ai plecat!

Citeşte restul articolului pe adevărul.ro

foto: http://www.freedigitalphotos.net

Print Friendly, PDF & Email

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns