Conducătorul interimar al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice către Preşedintele Ucrainei: Militarii ucraineni încalcă libertatea religioasă a ortodocşilor din Doneţk

onufrie
Moldova Ortodoxă, 1 august 2014
Foto: Pravoslavie.ru

Mitropolitul Onufrie al Cernăuțiului și Bucovinei, locţiitor al scaunului Mitropoliei Kievului şi întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, biserică autonomă subordonată Patriarhiei Moscovei, i-a transmis Preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, o scrisoare.

În aceasta, înaltul ierarh îi atrage atenţia că militarii ucraineni care se luptă cu forţele separatiste din estul Ucrainei îi intimidează pe credincioşii ortodocşi din turma sa aflaţi în Episcopia Doneţkului. Redăm în continuare incidentele relatate de mitropolit şi apelul acestuia la respectarea libertăţii religioase în zona de conflict.

Excelenţa Voastră!

Stimate Piotr Alexevici!

Mă adresez Dumneavoastră referitor la o serie de evenimente. Mie, ca locțiitor al scaunului Mitropoliei Kievului, mi s-a adresat conducătorul eparhiei Doneţk al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Mitropolitul Ilarion de Doneţk și Mariupol, care a raportat încălcări ale drepturilor și libertăților de credinţă în activitatea parohiilor Episcopiei de Doneţk ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

La 13 iulie 2014, în Biserica Sf. Mihail din oraşul Krasnoarmeisk (regiunea Doneţk), în timpul Sfintei Liturghii au intrat persoane necunoscute înarmate, îmbrăcate în forme de camuflaj, care prin acțiunile lor au împiedicat slujirea Sfintei Liturghii. Enoriașii le-au cerut să părăsească biserica. Aceleaşi persoane le-au adresat întrebări celor prezenţi privind impozitele şi cerând explicaţii pentru prezenţa pazei în biserică, iar la sfârșitul conversației au promis să se întoarcă.

Un alt incident a avut loc la 30 iulie 2014 în satul Krasnoarmeiskoe, regiunea Doneţk. De casa protoiereului Igor Serghienko, parohul bisericii Sf. Alexandru Nevskii, s-a apropiat o maşină cu inscripția „Dnepr”, din care a coborât un grup de bărbați înarmați neidentificați, deasemenea în haine de camuflaj. Protoiereul le-a ieşit în întâmpinare îmbrăcat în haine preoțeşti (sutană și cruce). Dar a fost întâmpinat cu insulte și cuvinte de dispreţ față de preoția sa. A fost întrebat cât de mulţi bani trimite Moscovei și acuzat de complicitate cu bandiții. După care, aceleași persoane au înfăptuit o percheziţie nelegitimă în casa preotului. Protoiereului i s-a cerut ca în termen de două zile să părăsească teritoriul Ucrainei și să aducă la consiliul satului documente prin care dona primăriei biserica Sf. Alexandru Nevskii.

O situație similară a avut loc, de asemenea, la 30 iulie 2014 cu blagocinul regiunii Amvrosievsk, protoiereul Evghenie Podgornîi la punctul de control, situat la intersecția cu orașul Amvrosievk-Blagodatnoe. La controlul automobilului protoiereului, pr. Evghenie a fost insultat şi învinuit de finanțarea „Republicii Populare Donețk” a fostului președinte Ianukovici. Când în automobil nu s-a depistat nimic, protoiereul a fost condus după punctul de control, i s-au legat mâinile și a fost aruncat la pământ. A fost bătut, forțându-l să mărturisească faptul că el ar dirija atacurile inamicului, precum și alte acuzații nefondate.

Preotul a fost umilit şi forţat să-şi scoată crucea pectorală, iar primind un răspuns negativ, i-au smuls crucea cu forţa, trăgând focuri de armă pe lângă el, continuând să-l batjocorească și să exercite alte presiuni psihologice. După care l-au forţat să meargă la casa sa, unde au înfăptuit o percheziţie, iar fiul său în vârstă de 16 de ani a fost acuzat de complicitate cu bandiţii și amenințat cu moartea. Din casa preotului au fost sustrase în timpul percheziţiei distincţiile personale, bani bisericeşti în valoare de mai mult de trei mii de grivne și automobilul. Prin intervenția enoriașilor și a preoților, protoiereul Evghenie a fost eliberat.

Având în vedere cele expuse mai sus, constat încălcarea drepturilor și libertăților credincioșilor și intervenţia în parohiile Episcopiei Doneţk ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către contingentul militar situat în estul Ucrainei.

Vă rog cu respect, domnule Președinte, să interveniţi personal în situația dată și să faceţi tot posibilul pentru asigurarea ca astfel de acțiuni ale forțelor de securitate să nu se mai repete.

Print Friendly, PDF & Email

, , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns