Părintele Iustin Popovici: Educaţia teandrică şi umanistă (IV)

fr_justin_popovich2-218x300

Citeşte şi:

Părintele Iustin Popovici: Educaţia teandrică şi umanistă (III)
Părintele Iustin Popovici: Educaţia teandrică şi umanistă (II)
Părintele Iustin Popovici: Educaţia teandrică şi umanistă (I)

 

Din ce oare este constituit supraomul? El este format din patru elemente şi principii.

Cel dintâi este nevoia sa de a-L ucide pe Dumnezeu. „O, tu, supraomule, spune Zarathustra, adresându-se ucenicilor săi, Dumnezeu a însemnat cel mai mare pericol pentru voi”. Dar nu vă temeţi, Dumnezeu a murit, afirmă Zarathustra şi nu mai există nici un pericol pentru voi şi nici un fel de obstacole în calea supraomului. Cel de-al doilea element şi principiu este acela că nu trebuie să existe milă faţă de aproapele; orice s-ar întâmpla trebuie să ne comportăm ca nişte simpli spectatori. Al treilea, şi cel mai important, îl reprezintă dorinţa iresponsabilă şi neîndurătoare pentru putere. În fine, pentru supraom totul este îngăduit. Pentru el nu există nici bine, nici rău; el trăieşte dincolo de bine şi de rău, dincolo de adevăr şi eroare, dincolo de conştiinţă şi responsabilitate. Aici sfârşeşte drama umanismului: ea a creat omul nou, supraomul!

De la embrionul lui Rousseau, umanismul a evoluat până la supraom. Dar care este esenţa supraomului? Din ce material este el creat? Doar dintr-un instinct; din instinctul de autoconservare. Dacă nu este cu putinţă ca nici măcar cea mai neînsemnată insectă să posede doar un singur instinct, cum este oare cu putinţă acest lucru în cazul celei mai complexe fiinţe de pe faţa pământului, adică omul? Aici, în întreg regnul animal, unde există peste 600.000 de specii, nu există nici măcar un ţânţar care să posede doar un singur instinct, chiar dacă acesta ar fi instinctul autoconservării.

În ciuda tuturor evidenţelor, Nietzsche afirmă că supraomul are un singur instinct. Iată că, de fapt, supraomul său este în realitate un subom, adică o fiinţă non umană. Dacă vreţi, supraomul reprezintă cea mai teribilă caricatură a omului de pe această întunecată planetă. Tot ceea ce este valabil pentru supraom este valabil şi pentru toţi strămoşii şi descendenţii săi umanişti. Astfel, omul natural al lui Rouseau nu este altceva decât un semiom, fiindcă tot ceea ce este supranatural i-a fost luat. Acest om este identic cu subomul, întrucât în el toate relele anormale care au fost susţinute şi alimentate de către educaţia şi pregătirea umanistă s-au rezolvat fără vreun obstacol în el.

Cât despre Locke, omul este format din simţurile sale. O singură latură a omului a fost luată drept clement constituent al omului întreg. Şi aici avem de-a face cu un subom şi un nou monstru omenesc. Ce reprezintă simţurile fără suflet decât o vioară cu cinci corzi fără violonist? Cine este omul raţiunii pentru Kant? Încă o dată, un fragment din om este socotit drept omul total. Unde este lumea, infinitul univers al simţurilor şi sentimentelor omeneşti, acolo unde se află atât paradisul, cât şi iadul nostru?

Este cu putinţă ca omul să fie om fără ele? Nu, desigur că nu. Prin urmare, omul lui Kant este doar o caricatură de om. Cât despre omul voinţei conceput de Schopenhauer şi Nietzsche, ce asemănare are acesta cu omul? Unde este sufletul cu nemărginirea lui, cu conştiinţa lui şi cu compasiunile lui? Fără toate acestea poate omul să fie om? O, şi acesta este o caricatură de om, o nouă caricatură! Iată, deci, înfăţişarea umanistă a omului nou: semiuman lângă semi-uman, subuman lângă subuman, non omenesc lângă non omenesc – adică o caricatură lângă o altă caricatură, oameni nesemnificativi alături de oameni nesemnificativi. Nu observaţi oare faptul că educaţia umanistă europeană a creat doar oameni caricaturali şi cu ei a populat întreaga Europă?

Un biet omuleţ este omul natural al lui Rousseau, un om neîmplinit este cel al logicii şi cu totul de ocară este supraomul. Pretutindeni afli un om subdezvoltat, fragmente şi părticele de om. Ceea ce nu găseşti nicăieri este un om întreg şi complet! Ne aflăm în faţa unui obstacol tragic: omul european este fără de Dumnezeu; el a degenerat din pricina educaţiei sale umaniste şi a devenit un om josnic şi nesemnificativ! Avem nevoie de un nou prooroc Ieremia, şi de o nouă plângere: omul european şi-a încheiat misiunea şi a creat un om nou fără de Dumnezeu şi fără suflet. Dar poate fi găsit acest om nou, acest supraom? Iată, el nu există ca individ, ci mai degrabă ca o putere colectivă care devastează Europa (şi nu numai Europa) prin educaţia umanistă şi cultura umanistă, prin arta umanistă şi civilizaţia umanistă. Astfel a fost creat un anume tip de om european, şi anume „omul maşină”, „omul constructor”, „omul tehnic”.

Acest om este fără Dumnezeu şi fără suflet. Cu alte cuvinte, el este un om-robot despiritualizat şi lipsit de Creatorul său. Robotul este robot tocmai fiindcă el nu îl recunoaşte pe Dumnezeu şi cunoaşte sufletul. Ştiţi ce anume îl poate ajuta cu adevărat? Doar aşa numita psihologie fără suflet, adică ştiinţa europeană despre suflet, care nu recunoaşte sufletul! Există oare ceva mai paradoxal? De fapt, acest paradox se întâmplă să fie palatul cel mai inaccesibil unde vieţuieşte majestatea sa divină: psihologia umanistă europeană (Psychologie ohne seele).

Aceasta este zeitatea infailibilă pe care nenumăraţi roboţi o venerează astăzi. Iată, deci, cum sa transformat Europa într-un laborator de roboţi din vremea Renaşterii şi până în ziua de azi.

Cu adevărat robotul este tipul de om cel mai nenorocit. Cine are ochi de văzut, să vadă; un om mai nenorocit, mai urât şi mai inuman decât robotul european nu există pe această planetă. Ruşinea şi ocara, veşnica ruşine şi ocară să cadă asupra Europei pentru „noul om” pe care l-a creat, un om fără Dumnezeu şi fără suflet, omul-robot. Întrucât acest om L-a ucis atât pe Dumnezeu, cât şi sufletul din el, tipul de om european comite un adevărat suicid.

Suicidul este, de fapt, rezultatul inevitabil al uciderii lui Dumnezeu. Educaţia fără Dumnezeu a dus Europa şi întreaga lume într-un asemenea întuneric desăvârşit, întuneric pe care umanitatea nu l-a mai cunoscut vreodată. În acest întuneric nimeni nu recunoaşte pe cineva drept fratele său!

Va urma.

Sursă: Părintele Iustin Popovici, CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI VIAŢA ÎN HRISTOS

Print Friendly, PDF & Email

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns