Părintele Iustin Popovici: Educaţia teandrică şi umanistă (II)

fr_justin_popovich2-218x300

Citeşte aici prima parte a articolului.

Dacă aplicăm această concluzie la domeniul educaţiei am putea spune: Hristos este omul ideal pe Care educaţia omenească îl caută ca pe un adevărat ţel, sens şi ideal al său. Cu El şi din El noi ştim ceea ce formează omul adevărat. În El avem prototipul după care fiecare fiinţă umană se poate transforma într-un om cu adevărat bun, drept, desăvârşit şi împlinit.

Acest lucru este posibil fără greutăţi mari şi de nebiruit, fiindcă, în fiecare nevoinţă, El îşi oferă dumnezeieştile Sale puteri pentru ca omul să poată dobândi toată bunătatea Sa.

Ai sentimentul că noi ne aflăm deja pe calea principală a filosofiei divino-umane a educaţiei. Daţi atenţie cu seriozitate şi obiectivitate structurii interne a acestei educaţii. Planul, materialele, programa, sufletul şi duhul sunt toate după Evanghelie – ele sunt toate divinoumane.

Valorile sunt dumnezeieşti şi metodele sunt focalizate pe Evanghelii. Dumnezeu ocupă întotdeauna locul cel dintâi, omul pe cel de-al doilea. Omul trăieşte şi gândeşte, simte şi lucrează pentru Dumnezeu. Aceasta înseamnă că omul este iluminat de către Dumnezeu. Aici, într-adevăr, nu se pune problema vreunui anume Dumnezeu abstract, supraceresc, al lui Platon sau Kant, ci a unui Dumnezeu de o realitate pământească concretă, a unui Dumnezeu care S-a făcut om şi insuflă în toate categoriile omeneşti tot ceea ce este dumnezeiesc, nemuritor şi veşnic. Prin urmare, doar El între oameni, şi anume Dumnezeu-omul Hristos, a avut dreptul de a fi căutat drept model al desăvârşirii dumnezeieşti („Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” – Mt. 5, 48) şi a aşeza dumnezeiasca desăvârşire drept ţel al vieţii şi al tuturor strădaniilor omeneşti. Făcând acest lucru, El le oferă oamenilor în acelaşi timp toate mijloacele necesare şi întreaga putere necesară cu care să poată realiza acest ţel al dobândirii dumnezeieştii desăvârşiri.

Care sunt aceste mijloace? Sfintele virtuţi îndreptate către Evanghelii: credinţa şi dragostea, postul şi rugăciunea, smerenia şi umilinţa, compasiunea şi bunătatea, nădejdea şi răbdarea, adevărul şi dreptatea. Punerea în practică a acestor virtuţi creează un om Sfânt, adică un om desăvârşit şi împlinit. Un astfel de om cunoaşte sensul adevărat al lumii şi al vieţii, iar el trăieşte cu întreaga sa fiinţă îndreptat spre realizarea scopului său dat în câmpul activităţii omeneşti. Format prin sfintele virtuţi, un astfel de om dobândeşte neîncetat în existenţa sa toate puterile nemuritoare ale veşnicului Dumnezeu-om. Astfel, deja din această viaţă se simte nemuritor şi veşnic; de aceea el vede în orice om o fiinţă nemuritoare şi veşnică.

Virtuţile evanghelice sunt purtătoarele luminii dumnezeieşti; fiecare dintre ele insuflă în om o rază de lumină. Drept consecinţă a acestui lucru, Sfântul iradiază, iluminează şi îndreptează. El poartă în sine „Lumina lumii”; această lumină iluminează întreaga lume aşa încât şi el să-i poată vedea sensul şi valoarea sa veşnică. Lumina lumii este în acelaşi timp „lumina vieţii”. Ea iluminează calea ce conduce la nemurire şi la viaţa veşnică. În lumea noastră omenească, lumina şi viaţa sunt sinonime, aşa cum sunt întunericul şi moartea. Sfinţii Bisericii Ortodoxe a lui Dumnezeu sunt o dovadă a ceea ce s-a spus mai înainte.

Va urma.

Sursă: Părintele Iustin Popovici, CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI VIAŢA ÎN HRISTOS

Print Friendly, PDF & Email

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns