Se repetă istoria? Dreptul la educație religioasă în U.R.S.S. și în România 2014 / de Alexandra Nadane

carusel

Nu sunt specialist în istorie, dar discuțiile acide din ultima vreme în privința predării religiei în școală și eforturile unor ONG-uri de a interzice educația religioasă m-au determinat să dau câteva pagini în urmă din cartea timpului și să vă invit să citim împreună câteva paragrafe referitoare la libertatea religioasă în URSS.

Știți, URSS a fost o țară mare, cea mai mare, puternică, cea mai puternică, liberă, cea mai liberă, care din 1945 până în 1989 ne-a fost sora mai mare. În Constituția URSS exista un articol, articolul 52, care oferea tuturor cetățenilor sovietici libertatea de a practica o religie sau de a se considera atei. Cu toate că dreptul la libertatea religioasă era garantat de Constituție, aplicarea acestuia se făcea cu dublu standard: pe de o parte li se interzicea cetățenilor credincioși dreptul de a-și afirma convingerile religioase în societate, iar pe de altă parte ateismul era încurajat și promovat fără nicio restricție prin toate mijloacele de care dispunea statul. Ziarul tineretului comunist avea un tiraj de milioane de exemplare, fiind subvenționat de către stat.

Ca urmare a scoaterii religiei din tot ce însemna viață publică, au apărut o serie de constrângeri și interdicții pentru credincioși. De exemplu, deși URSS era stat laic, trebuia ca Botezul, Căsătoria sau slujba religioasă a înmormântării să fie înregistrate la Miliție (Poliția de atunci), care trebuia să cunoască numele celor implicați. Fără să fie prevăzut în vreun act normativ, membrii de partid, cei din armată, miliție, servicii secrete, diplomații, toate persoanele cu funcții de conducere, profesorii, intelectualii cu vizibilitate publică, specialiștii din anumite domenii nu aveau voie să participe la slujbe religioase, să se căsătorească religios sau să boteze, iar, în cazul în care nu țineau cont de aceste restricții, erau amenințați sau chiar destituiți din funcții. Cu toate acestea, nu puține erau cazurile în care astfel de oameni se căsătoreau sau se botezau în secret.

În privința predării educației religioase în școală, era valabil același paradox al dublului standard: orice persoană care se ocupa de educația religioasă a minorilor era urmărită în justiție, în timp ce orele de educație ateistă pentru elevi și cursurile similare pentru studenți și cei din câmpul muncii erau obligatorii.

Citeşte restul articolului pe GEN90

Print Friendly, PDF & Email

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns