Studii: Americanii sunt de acord cu rugăciunea publică la şcoală şi românii cu ora de religie

ID-100156540

 

Un studiu Gallup recent arată că peste 61% din americani sunt de acord ca elevii să rostească zilnic împreună la clasă câte o rugăciune.

În 1962, Curtea Supremă a SUA a interzis rugăciunea publică în şcolile americane, permiţând-o doar pe cea particulară, făcută în mod individual, nu organizată de şcoală în stilul în care cândva se intona şi la noi imnul ţării înainte de cursuri.

Studiul Gallup mai arată că 75% din americani sunt de acord ca rugăciunea să facă parte din ceremoniile oficiale de absolvire, iar 77% au cred că facilităţile din şcolile de stat ar trebui puse la dispoziţia grupurilor de elevi religioşi după ore, conform prevederilor deja existente în Constituţia americană.

Într-un studiu al Fundaţiei Soros din 2011, 86% din români se declarau în favoarea predării religiei în şcoli, iar jumătate din ei se pronunţau chiar în favoarea transformării acesteia în materie obligatorie. Actualul premier, Victor Ponta, susţine şi el predarea religiei în şcolile româneşti, cu statut de materie opţională, dar deputatul independent Remus Cernea a depus de curând un proiect de lege de înlocuire a religiei ca materie opţională, cum este acum, cu o materie denumită „Etică şi cultură civică”. Proiectul a trecut tacit de Camera Deputaţilor, urmând să fie dezbătut la Senat, care va fi cameră decizională.

Sursa: The Huffington Post, Fundaţia Soros
Foto: Free Digital Photos
Print Friendly, PDF & Email
No comments yet.

Lasă un răspuns