Studiul Religiei în Europa – expresie a unităţii în diversitate (3)

C__Documents and Settings_Pr Sorin_Bureau_harta 80 x 100 copie.j

de pr. prof. dr. Sorin ŞELARU şi George VÂLCU

Citeşte aici Partea I şi aici Partea a II a a lucrării Studiul Religiei în şcolile publice din statele membre ale Uniunii Europene

Dimensiunea naţională a prezenţei religiei in şcoli face ca panorama europeană a chestiunii in cauză să fie una diversă, cu rădăcini adanci în spiritualitatea, cultura şi istoria fiecărei ţări. Cititorul va putea sesiza diferenţele majore care există, atât în privinţa statutului, cât şi a organizării şi abordării Studiului Religiei în şcolile europene. Astfel, Studiul Religiei poate avea caracter obligatoriu pentru toţi elevii, chiar fără posibilitate de scutire, cum se întâmplă în Suedia, sau poate fi disciplină opţională, pe care elevii o pot alege la anumite niveluri de studiu (Slovenia). Există, de asemenea, şi cazul (singular) al Franţei unde Studiul Religiei nu există ca disciplină de sine stătătoare, elemente ale acestei discipline fiind incluse, însă, în cadrul programelor analitice ale altor obiecte de studiu. La fel, organizarea Studiului Religiei în şcolile publice poate fi responsabilitatea exclusivă a Statului (Suedia ori Grecia), subiectul unei cooperări apropiate între Stat şi culte (Germania, Austria) sau doar în sarcina cultelor (Ungaria); totuşi, chiar şi în acest din urmă caz, Statul asigură finanţarea necesară. Nu mai puţin important, abordarea disciplinei poate varia între una puternic secularizată, care-şi propune, în mod strict, oferirea de informaţie obiectivă asupra diferitelor credinţe religioase (ori filosofice) ale lumii (Estonia, Danemarca), şi una evident confesională, care are ca scop iniţierea (sau asistarea) elevilor în a deveni membri responsabili ai unei anumite confesiuni, alocând, deci, foarte puţin spaţiu cunoaşterii altor confesiuni sau religii (Cipru, Malta).

Pe de altă parte, analiza peisajului Studiului Religiei în ţările Uniunii Europene scoate la iveală şi o serie de tendinţe comune, determinate de provocarea comună a secularizării şi pluralismului cultural şi religios în continuă creştere. Astfel, cel puţin la nivel de discurs oficial, se poate observa o evoluţie în privinţa motivării prezenţei Studiului Religiei în şcolile publice, dinspre conştiinţa necesităţii educării religioase a copilului, înspre raţiuni mai pragmatice, precum combaterea fanatismului religios ori cultivarea abilităţii de înţelegere, de către elevi, a patrimoniului istoric şi cultural al ţării. Evoluţia din Franţa este, şi în acest caz, relevantă, dar ea reprezintă doar expresia maximă a unei stări de fapt comune, în mai mică sau mai mare măsură, multor state europene (Olanda, Regatul Unit, Ţările Scandinave). Se observă, de asemenea, o evoluţie dinspre afirmarea dreptului cultelor de a oferi Studiul Religiei în şcolile publice, către sublinierea dreptului copilului de a primi educaţie religioasă, în contextul mai larg al menirii unui sistem educativ eficient.

Modificarea motivării are ca prim efect secularizarea internă a programei analitice şi apropierea de modelul „ştiinţelor religioase”, care presupune un mod „obiectiv” de predare a Religiei. Scopul Studiului Religiei, în acest caz, incetează a fi cultivarea angajamentului faţă de o anumită credinţă religioasă, care este inlocuită cu dezvoltarea toleranţei religioase şi culturale, precum şi a abilităţii de analiză critică a diferitelor sisteme religioase şi filosofice cu care elevul intră in contact. În contextul acestei transformări este chestionată adesea măsura (sau chiar posibilitatea) în care Studiul Religiei poate fi făcut în mod absolut „obiectiv”. Se invocă, in cadrul acestei discuţii, faptul că o tradiţie religioasă nu se rezumă la suma unui set de doctrine şi ritualuri, cărora li se poate adăuga un patrimoniu cultural, mai mult sau mai puţin impresionant, ci este in primul rand o realitate vie, care animează şi motivează milioane de oameni din intreaga lume. In plus, există indoieli serioase că o astfel de abordare „obiectivă” ar fi foarte eficientă in cultivarea unei atitudini tolerante şi respectuoase faţă de diversitatea religioasă, culturală, sau etnică. In fine, e puţin probabil ca expunerea in stil pur academic a doctrinelor, istoriei ori ritualurilor religioase ar corespunde aşteptărilor elevilor (mai ales a celor din clasele primare), mult mai atraşi, de obicei, de o abordare mai vie şi mai dinamică, relevantă pentru problemele şi intrebările lor personale.

Se poate desprinde, aşadar, concluzia că varianta de mijloc ar fi şi cea mai inţeleaptă, aceasta insemnand axarea pe cunoaşterea temeinică a propriei credinţe, cu loc suficient pentru o cunoaştere elementară (concisă, dar corectă) a celorlalte confesiuni şi religii. Aceasta este, de altfel, abordarea cea mai populară a Studiului Religiei in statele Uniunii Europene.

Un alt punct comun dezbaterilor asupra Studiului Religiei în majoritatea ţărilor Uniunii îl reprezintă necesitatea îmbunătăţirii pregătirii profesionale a cadrelor didactice, un răspuns indispensabil în faţa unor evoluţii sociale care nu pot fi tăgăduite. Acest aspect, alături de statutul legal al profesorilor de Religie, este tratat in cadrul discuţiei asupra fiecărei ţări in parte, punand în evidenţă varietatea situaţiilor intalnite.

Nu mai puţin adevărat, criticile îndreptate împotriva Studiului Religiei în şcolile publice sunt şi ele comune mai multor ţări. De obicei, însă, acestea nu vin de la persoane implicate activ în sistemele de invăţămant, ci din partea unor grupuri minoritare, iar evoluţia pare a fi, mai degrabă în direcţia opusă celei revendicate de acestea, adică în direcţia apariţiei ori consolidării locului Studiului Religiei în cadrul curriculumurilor şcolare. (vezi mai jos evoluţia din Franţa, respectiv cazul Danemarcei).

Prezentarea realizată în continuare este una foarte concisă, fără nici un fel de pretenţie de exhaustivitate, cu intenţia de a oferi doar cateva jaloane despre prezenţa Religiei in sistemul de educaţie publică din ţările Uniunii Europene. Pentru cei ce doresc să aprofundeze subiectul, la sfarşit există o bibliografie selectivă, cuprinzând titlurile cele mai relevante care pot facilita, la randul lor, accesul la materiale despre fiecare ţară în parte.

Pentru o mai uşoară situare, a fost realizată şi o infogramă, care prezintă diversitatea situaţiilor întâlnite în cadrul Uniunii Europene. Cititorul trebuie să aibă însă în vedere că limitarea la această hartă comportă riscuri reale de înţelegere parţială a situaţiei, în principal din cauza sensului multiplu al termenilor.

De exemplu, „SR confesional” se poate referi la conţinutul confesional al programei analitice, la organizarea confesională de către culte sau la amândouă. În mod similar „SR opţional” se poate referi la statutul de disciplină facultativă, dar şi la situaţii în care elevii trebuie să aleagă între SR şi o altă disciplină (ex: Morală etc.), după cum „SR obligatoriu” poate implica sau nu dreptul obţinerii unei scutiri. Aceste variaţii trebuie avute în vedere şi în eventuala comparare a acestei hărţi cu altele întocmite pe teme similare ori adiacente.

Înainte de a trece la prezentarea situaţiei pe ţări – începând cu partea a treia a acestui studiu aşa cum îl publicăm aici online, redăm mai jos o serie de surse folosite la elaborarea rezentei lucrări:

Bibliografie selectivă

Cărţi:

1. Afdal Geir, Researching Religious Education as Social Practice. Religious Diversity and Education in Europe, Munster/New York/Munchen/Berlin: Waxmann, 2010.

2. Alberts Wanda, Integrative religious education in Europe: a study-of-religions approach. Religion and Reason 47, Gottingen: Hubert & Co., 2007.

3. Borne Dominique şi Willaime Jean-Paul, Enseigner les faits religieux : quels enjeux?. Debats d’ecole 1, Paris: Armand Colin, 2007.

4. Consiliul Europei (editor), The Religious Dimension of Intercultural Education, Strasbourg: Council of Europe Publishing, 2005.

5. Consiliul Europei (editor), Living toghether. Combining diversity and freedom in 21st century Europe. Report of the Group of Eminent Persons of the Council of Europe, Strasbourg: Council of Europe Publishing, 2011.

6. Doe Norman, Law and Religion in Europe. A Comparative Introduction, Oxford: Oxford University Press, 2011.

7. Jackson Robert, Siebren Miedema, Weisse Wolfram şi Willaime Jean-Paul (editori), Religion and Education in Europe. Developments, Contexts and Debates, Religious Diversity and Education in Europe 3, Munster/New York/Munchen/Berlin: Waxmann, 2007.

8. Keast John (editor), Religious diversity and intercultural education: a reference book for schools, Strasbourg: Consiliul Europei, 2007.

9. Kieran Patricia şi Hession Anne (editori), Exploring Religious Education: Catholic Religious Education in an Intercultural Europe, Dublin: Veritas, 2008.

10. Kuyk Elza, Jensen Roger, Lankshear David, Loh Manna Elisabeth şi Schreiner Peter (editori), Religious Education in Europe. Situation and current trends in schools, Oslo: IKO & The Intereuropean Commission on Church and School, 2007.

11. Lahnemann Johannes şi Schreiner Peter (editori), Interreligious and Values Education in Europe. Map and Handbook, Ediţia a 3-a. Munster: Comenius-Institut, 2009.

12.Meijer Wilna A. J., Siebren Miedema, Van der Velde Lanser şi Aaltje Martje (editori), Religious education in a world of religious diversity. Religious Diversity and Education in Europe 12, Munster/New York/Munchen/Berlin: Waxmann, 2009.

13.Miedema Siebren (editor), Religious Education as Encounter. A Tribute to John M. Hull, Religious Diversity and Education in Europe 14, Munster/New York/Munchen/Berlin: Waxmann, 2009.

14. OSCE – Office for Democratic Institutions and Human Rights (ODIHR) (editor), Toledo Guiding Principles on Teaching about Religions and Beliefs in Public Schools, Varşovia: ODIHR, 2007.

15. Osewska Elzbieta şi Stala Josef (editori), Religious Education/Catechesis in the Family. A European Perspective, Varşovia: The Publishing Company of the University of Cardinal Stefan Wyszynski, 2010.

16. Pepin Luce, Teaching about Religions in European School Systems. Policy issues and trends – NEF Initiative on Religion and Democracy in Europe, Londra: Alliance

Publishing Trust, 2009.

17. Robbers Gerhard (editor), State and Church in the European Union, Baden-Baden: Nomos, 2005.

18. Schreiner Peter, Kraft Friedhelm şi Wright Andrew (editori), Good Practice in Religious Education in Europe. Examples and Perspectives of Primary Schools, Munster: Lit, 2007.

19.Willaime Jean-Paul şi Severine Mathieu (editori), Des maîtres et des dieux – Ecoles et religions en Europe, Paris: Belin, 2005.

Resurse online:

1. www.mmiweb.org.uk/eftre – Forumul European al profesorilor de Religie.

2. http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/index_en.php – Comisia Europeană – Rapoarte asupra sistemelor si politicilor educaţionale din Europa.

3. http://www.euresisnet.eu – Rapoarte asupra relaţiei Stat-culte in ţările europene.

Print Friendly

, , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns