Topul statelor unde creştinii sunt persecutaţi: Malaezia (40)

0040001913-3

Malaysia ConducătorPrim Ministrul Najib Razak
Populaţie: 29,3 milioane (290.000 de creştini)
Religia principală: Islamul
Formă de guvernare: Monarhie constituţională
Sursa persecuţiilor: Extremismul islamic

Principala formă de persecuţie care îi afectează pe creştinii din Malaezia este extremismul islamic. Premierul Najib Razak sprijină drepturile omului până la un punct, declarând că acestea trebuie să „se încadreze în limitele stabilite de Islam”.

• Este aproape imposibil pentru un musulman malaiez să se convertească la creştinism. Toate convertirile trebuie aprobate de un tribunal care aplică legea Sharia, iar procedura necesită o perioadă de trei luni pentru o eventuală reconsiderare a deciziei, pe care convertitul trebuie să le petreacă într-un centru de re-educare.
• Propovăduirea lui Hristos către musulmani este interzisă în cinci din cele 16 state şi teritorii ale federaţiei: Perak, Malacca, Sabah, Terengganu şi Pahang. În aceste state, convertirea se pedepseşte cu amendă sau închisoare.
• Unii convertiţi de la Islam la creştinism şi-au părăsit familiile şi comunităţile.
• Guvernul nu a intervenit pentru a tempera comentariile radicale anti-creştine ale unor organizaţii malaieze.

Sursa & Foto: Open Doors USA
Print Friendly, PDF & Email

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns