Universitatea Oxford a generat o dispută națională pe tema libertății de expresie după ce a interzis o dezbatere despre avort

aerial_oxford

de Hillary White, LifeSiteNews.com, 24 noiembrie 2014

Săptămâna trecută, cea mai faimoasă universitate din lumea anglo-saxonă şi-a retras aprobarea pentru desfăşurarea unei dezbateri despre avort. Motivul invocat a fost că aceasta ar implica „probleme de siguranţă mentală şi fizică”, în condiţiile în care o grupare feministă care beneficiază de sprijinul oficial al instituţiei academice a ameninţat că va sabota şi întrerupe evenimentul.

Dezbaterea fusese organizată de către asociația Oxford Students for Life (OSFL) – Studenți pentru Viață de la Oxford. Asociaţia studenţească a emis un comunicat prin care îşi exprimă surpriza față de interzicere, în condițiile în care a existat aprobarea inițială și în condițiile în care dezbateri similare organizate de asociație, pe teme apropiate, au fost aprobate şi s-au desfăşurat fără probleme.

Conform declaraţiilor acordate sub anonimat pentru LifeSiteNews.com de către un membru al organizaţiei studenţilor pentru viaţă de la Oxford, în ultimul moment, cenzorii Colegiului Christ Church din cadrul Universităţii Oxford au retras aprobarea pentru locul de desfăşurare. Neavând timp să găsească un nou spațiu, organizatorii au fost nevoiţi să anuleze evenimentul chiar în dimineaţa zilei de 18 noiembrie, ziua în care urma să aibă loc dezbaterea, şi chiar în timp ce vorbitorii soseau la Oxford.

Cenzorii au invocat faptul că, deoarece amfiteatrul în care urma să aibă loc dezbaterea era situat într-o zonă rezidenţială, „mulţimea de protestatari ar fi putut să producă răniri fizice”. S-a mai sugerat şi că o astfel de dezbatere le-ar fi putut traumatiza pe studentele care făcuseră avort.

Tema dezbaterii era: „Această adunare crede că cultura avortului ne face rău tuturor”. Dar propunerea a atras huiduielile feministelor pe canalele de socializare online.

Editorialistul Brendan O’Neill, unul din participanţii la dezbatere, care urma să apere poziţia pro-avort, şi-a publicat alocuţiunea pregătită pentru eveniment în revista The Spectator şi a scris în ziarul The Telegraph despre interzicerea de la Oxford, declanşând o discuţie încinsă care a atras atenţia opiniei publice.

În ziua premergătoare anulării aprobării pentru desfăşurarea dezbaterii, un anunţ postat de OSFL pe pagina lor de Facebook spunea că Women’s Campaign, un grup de activiste feministe sponsorizat de Liga Studenţilor de la Universitatea Oxford, le ceruse să anuleze evenimentul şi  să îşi  ceară scuze pentru iniţiativă. OSFL a refuzat să anuleze dezbaterea, invitându-le şi pe activistele feministe să participe.

Acestea însă au protestat, argumentând că bărbaţii, deoarece sunt anatomic diferiţi, nu au dreptul să dezbată o problemă care le priveşte exclusiv pe femei. Curând, a apărut şi o pagină de Facebook intitulată “What The F*** Is Abortion Culture?”, care a dispărut apoi, dar nu înainte de a obţine 300 de confirmări la chemarea de a se merge la locaţia dezbaterii cu ”instrumente care să întrerupă evenimentul”.

Neil Addison, jurist expert în discriminare religioasă, a opinat că gruparea feministă poate fi urmărită în justiţie pentru delictul de hărţuire şi că Universitatea Oxford nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de „a asigura libertatea de exprimare în limitele legii pentru membrii, studenţii şi angajaţii săi, precum şi pentru vorbitorii invitaţi”.

Referitor la incident, o studentă activistă feministă a scris următoarele într-un editorial publicat în ziarul The Independent:  „Ideea că într-o societate liberă absolut orice ar trebui să fie deschis dezbaterii are un efect negativ asupra grupurilor marginalizate. Ameninţarea pe care o reprezintă grupurile pentru-viaţă la adresa autonomiei noastre corporale este una reală, nu retorică”.

În comentariile postate la articolul ei, cititorii au acuzat-o pe autoare de tendinţe totalitare maoiste. Iată unul din comentarii: „Ești dintre cei care fac zob exprimarea liberă şi faci pe victima a ce? Te jignesc nişte idei? Este ipocrizie şi superficialitate, nu înseamnă absolut nimic. O disonanţă cognitivă uimitor de îngrijorătoare”.

La argumentul că bărbaţii nu au uter şi de aceea nici dreptul de a vorbi despre avort, editorialistul pro-avort Brendan O’Neill a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu acid prin care îşi declara intenţia de a se identifica pe sine ca femeie timp de 24 de ore, făcând astfel aluzie la teoria gender adesea promovată de feministe, conform căreia sexul anatomic al unei persoane nu contează, ci doar intenţia acesteia de a fi bărbat, femeie sau de a-şi alege orice altă identitate sexuală construită mental.

Notă:

O tendință tot mai pronunțată este de a interzice orice dezbatere pe anumite subiecte, transformând o opinie despre ele în dogmă nereligioasă. Anularea în chiar ziua desfășurării evenimentului de la Oxford, față de care a protestat inclusiv invitatul care susținea avortul, a generat de această dată, tocmai datorită protestului invitatului pro-avort, o dispută despre libertatea de expresie. La începutul anului 2014, Universitatea din București a anulat tot în dimineața evenimentului prezentarea unei reviste despre adopție de către organizația Studenți pentru viață din București la Târgul educațional pe care Universitatea îl organiza, în urma unui protest între ai cărui organizatori se remarca o activistă feministă radicală.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Print Friendly, PDF & Email

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns